Acasă Eveniment Dosar penal pentru trei români care veneau din Italia și au mințit...

Dosar penal pentru trei români care veneau din Italia și au mințit la intrarea în țară

DISTRIBUIȚI

Au crezut că mint și intră fără probleme în România, fără să se gândească că trebuie să respecte legea. În cursul zilei de ieri, doi adulți și un copil care veneau din Italia au mințit că vin din Germania.

Cei trei au ajuns în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II și la triajul DSP au spus că vin din Germania. Au urcat în mașină, care avea numere de Italia și au vrut să plece. Numai că, un echipaj mixt format din reprezentanți ai Inspectoratelor Județene de Poliție, respectiv jandarmi, i-a depistat. Autoturismul a fost oprit, în el aflându-se două persoane adulte și un minor, domiciliate în județul Ialomița. Cele două persoane adulte au declarat că vin din Germania, însă, în urma verificărilor efectuate în autoturism s-au găsit produse cu etichete de origine italiană și bonuri fiscale de dată recentă având aceeași proveniență. Confruntați cu acest aspect, au recunoscut că vin din Italia, din regiunea Bologna și că nu au declarat adevărul la completarea chestionarului aplicat de medicii Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, imediat după trecerea frontierei de stat. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații. Ulterior efectuării acestor proceduri legale, cele trei persoane au plecat spre un centru de carantină din județul de domiciliu, însoțite de echipaje ale poliției și jandarmeriei.

Comentarii

comentarii