Acasă Actualitate Două grupuri de hoți au prădat același magazin

Două grupuri de hoți au prădat același magazin

DISTRIBUIȚI

Ghinion pentru patronul unui magazin din orașul arădean Lipova: două grupuri de hoți au furat de mai multe ori din magazinul său. În urma cercetărilor, polițiștii au reușit să identifice hoții. Aceștia sunt Alexandru N., de 15 ani, şi Raul M.,de 19 ani, ambii din Lipova, care în noaptea de 5/6 mai 2011 au sustras ţigări şi băuturi alcoolice în valoare de aproximativ 4.200 lei dintr-un magazin din Lipova. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că Alexandru N., împreună cu Alin Bogdan D., de 14 ani, şi Fănică R., de 14 ani, toţi din Lipova, au sustras, din incinta aceluiaşi magazin, în noaptea de 20/21 aprilie 2011, ţigări şi băuturi alcoolice în valoare de 2.700 lei, iar în noaptea de 30/31 ianuarie 2011, au furat, dintr-un alt magazin din Lipova, ţigări şi băuturi răcoritoare în valoare de aproximativ 200 lei. Cei patru tineri sunt cercetaţi de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 

Comentarii

comentarii