Acasă Cultura Două concerte simfonice și două personaje celebre – Nosferatu și Dracula –...

Două concerte simfonice și două personaje celebre – Nosferatu și Dracula – la Filarmonica Banatul

DISTRIBUIȚI

Joi, 10 mai şi vineri, 11 mai 2018, de la ora 19.00, Sala Capitol a Filarmonicii Banatul Timișoara va găzdui două concerte simfonice, de mare interes, unde personaje principale vor fi Nosferatu și Dracula.

Maeştrii Peter Oschanitzky şi Laurenţiu Muntean vor dirija concertul de joi, care cuprinde selecţiuni din Opereta „Silvia” de Emmerich Kálmán şi Simfonia nr.1 în do major op.21 de Ludwig van Beethoven.

Concertmaestru Mircea Tătaru a explicat: Vom asculta aceste lucrări în interpretarea orchestrei şi corului Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest. La începutul secolului XX se afirmă un tânăr foarte talentat, care aduce un suflu nou în lumea operetei —  Emmerich Kálmán, sau Imre, cum i se mai spunea.

S-a născut la Siofoc, în Ungaria, la 24 octombrie 1882. Nu a putut să urmeze cursurile de pian datorită inflamaţiilor cronice ale articulaţiilor unei mâini. Nu renunţă însă la muzică ajungând student la Academia de Muzică din Budapesta. A fost coleg cu Bartók şi Kodály. După mai multe compoziţii scrise cu multă seriozitate, care nu au avut succes nici la public nici la editori, se hotărăşte să renunţe la compoziţie. Destinul lui este hotărât atunci când un impresar îi solicită un cântec pentru o cântăreaţă de estradă, Sári Fedák. Succesul a fost enorm. Se hotărăşte să compună muzică de operetă, devenind în scurt timp unul dintre cei mai populari compozitori ai genului. „Silvia”, sau „Prinţesa Csardaşului”, este cea mai cunoscută operetă a sa. A murit la Paris la 30 octombrie 1953, în vârstă de 70 de ani. Operetele sale sunt vesele, melodioase, cu subiecte foarte plăcute, cu un simţ deosebit al contrastelor şi cu orchestraţii originale. Bineînţeles, majoritatea melodiilor sunt inspirate din cântecele populare maghiare.

În data de 2 aprilie 1800, pentru prima dată, Viena s-a întâlnit cu talentul lui Ludwig van Beethoven, când a fost premiera Simfoniei sale nr.1. Această lucrare, op. 21, despre care ştim că este marcată de spiritul lui Haydn şi de respectul faţă de Mozart, ne arată un compozitor stăpân pe materialul sonor, nefiind deloc un epigon al marilor săi înaintaşi. Au fost critici care se îndoiau de forţa care li se anunţa că apare, dar alţii le-au răspuns mulţumiţi, că „leul a hotărât că-i înţelept să nu atace încă”. Cu toată structura clasică, căruia nu-i aduce intervenţii proprii precum în următoarele simfonii, amprenta beethoveniană se distinge în principal datorită felului cum foloseşte, pune în valoare, grupurile de suflători.

Vineri vom urmări un concert inedit în care vom viziona un film mut, creat în 1922 de Friedrich Wilhelm Murnau. Filmul se cheamă „Nosferatu” şi va fi însoţit de muzică interpretată de orchestra simfonică a Filarmonicii „Banatul”. Este prima ecranizare a romanului „Dracula” scris de Bram Stocker. Muzica pentru film a fost compusă de Günter Buchwald, care va şi dirija acest concert – a conchis Mircea Tataru.

 

Comentarii

comentarii