Acasă Eveniment Două evenimente caritative marca „Pentru Voi”, la Clubul „Helios Sport” Timişoara

Două evenimente caritative marca „Pentru Voi”, la Clubul „Helios Sport” Timişoara

DISTRIBUIȚI

fundatia pentru voi evenimente

În data de 28 iunie, între orele 10.0-12.00, la Clubul Helios Sport Timişoara, Fundaţia „Pentru Voi” organizează două competiţii caritative:

• Minimaratonul „Pentru Voi”, care se adresează companiilor, pe care le invităm să înscrie una sau mai multe echipe formate din 5 persoane pentru o alergare pe o distanţă de 2,5 km în zona stadionului „Dan Păltinişanu”. „Primele trei echipe vor fi premiate. Înscrierea unei echipe presupune o sponsorizare de 300 de lei către fundaţia noastră”, a spus Laila Onu, directorul Fundaţiei „Pentru Voi”.

• A doua copetiţie, „Pedalează Pentru Voi”, se adresează echipelor formate din 3 persoane: familii, prieteni, copii şi constă în parcurgerea unei distante de 2,5 km cu bicicleta proprie, întrecere care va aduce premii surpriză. Înscrierea unei echipe presupune o sponsorizare de 50 de lei către Fundaţia “Pentru Voi”. Premiile vor fi înmânate de către personalităţi din lumea sportului românesc.

„Pentru familiile şi prietenii competitorilor sau pentru cei care nu doresc să participe la o competiţie, dar vor să fie alături de noi în această zi, vom avea pregătită o şedinţă de zumba cu instructorului sportiv Melania Omescu şi o demonstraţie de karate cu senseiul Florin Boca. Sperăm că veţi răspunde pozitiv invitaţiei noastre şi companiile voastre vor înscrie cel puţin o echipă în această competiţie. Evenimentul şi numele companiilor participante vor fi mediatizate. Vă stăm la dispoziţie cu afişe, pe care le puteţi expune la sediul firmelor pentru implicarea angajaţilor şi cu detalii privind organizarea evenimentului”, este mesajul Fundaţiei “Pentru Voi” Timişoara.

Comentarii

comentarii