Acasă Actualitate Două evenimente festive grandioase, pe cuprinsul Mitropoliei Banatului

Două evenimente festive grandioase, pe cuprinsul Mitropoliei Banatului

DISTRIBUIȚI

Mitropolia Banatului a organizat două evenimente festive grandioase, cu prilejul sărbătoririi Hramului Mănăstirii Românești, la sfârșitul săptămânii, și al Mănăstirii Dobrești, ctitoria Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Cu acest prilej, a fost sărbătorit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul ocrotitorul spiritual al celor două vetre monahale. Mănăstirea din Dobreşti, comuna Bara, a luat fiinţă la data de 9 iulie 2003, cu binecuvântarea regretatului mitropolit Nicolae Corneanu, la iniţiativa Patriarhului Daniel (pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei), originar din această localitate bănăţeană. Lucrările de construcţie desfăşurate la noua vatră monahală avansează, fiind demarate lucrări la biserica mănăstirii şi la noul corp de chilii pentru obşte şi pelerini.

Mănăstirea Românești, din comuna Tomești, județul Timiș, s-a pregătit de praznic, întrucât biserica veche a mănăstirii, ridicată în anul 1912, are hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”. Așezată la poalele Munților Poiana Ruscă, într-un mirabil cadru pitoresc, Mănăstirea Românești și-a deschis larg porțile cu prilejul hramului istoric, pentru a-i primi pe toți pelerinii veniți din Țara Făgetului și din întreg Banatul. Programul liturgic a debutat în ajunul sărbătorii,, prin săvârșirea Slujbei Vecerniei Mari, unită cu Litia și Utrenia.

Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată în foișorul de vară de ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La slujbă a fost prezent și preasfințitul părinte Daniil Stoenescu, care a rostit și un cuvânt de învățătură despre viața plină de sfințenie a Sfântului Ilie, trăită în rugăciune și în apărarea dreptei credințe. După slujbă, soborul slujitor a oficiat, în cimitirul mănăstirii, o slujbă de pomenire pentru vieţuitorii, ostenitorii şi ctitorii aşezământului trecuţi la cele veşnice. Momentul de început al Mănăstirii Românești este anul 1910, când preasfințitul părinte Miron Cristea, episcopul Caransebeșului, efectuează o vizită pastorală în parohiile din aceste locuri și, admirând frumusețea peisajului, hotărăște ca pe locul numit „Balta caldă” să se zidească o vatră monahală. Doi ani mai târziu se pune temelia bisericii, lucrările avansând prin dania episcopului Miron Cristea și a familiei Glava din localitatea Românești. În 1995 s-au efectuat ample lucrări de construcție: un paraclis, un corp de chili, bibliotecă și spații de cazare. Noul paraclis, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, este sfințit la 8 iunie 2003 de preasfințitul părinte Lucian, episcopul Caransebeșului, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

 

Comentarii

comentarii