Un nou accident rutier a avut loc joi, 23 ianuarie, pe drumul național DN 6, la Remetea Mare, în județul Timiș.
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a condus un autoturism pe DJ 609 F, dinspre localitatea Bucovăț, iar la intersecția cu DN 6, în localitatea Remetea Mare a intrat în coliziune cu 2 autoturisme care circulau dinspre localitatea Lugoj înspre Timișoara.
În urma impactului, au rezultat 2 victime, respectiv o fată în vârstă de 21 de ani și o femeie de 43 de ani, pasagere în autoturismul condus regulamentar de către un tânăr de 21 de ani.
Conducătorul celui de-al 3 lea autoturism a părăsit locul accidentului, fiind efectuate verificări în vederea depistării acestuia pentru stabilirea întregii situației de fapt.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă – a explicat IPJ Timiș.
UPDATE: Cel de-al treilea şofer implicat, joi, în accidentul produs pe un drum judeţean din Timiş în care două femei au fost rănite a fost identificat şi prins în municipiul Timişoarea.
”Persoana care părăsit locul accidentului a fost identificată şi depistată pe raza municipiului Timişoara. Verificările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei sub coordonarea Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara”, a transmis, joi, seară, IPJ Timiş.