Acasă Eveniment Două incendii cu aceeași cauză – scurtcircuit, în noaptea de miercuri spre...

Două incendii cu aceeași cauză – scurtcircuit, în noaptea de miercuri spre joi, în Timiș. Într-unul dintre ele au murit 150 de păsări

DISTRIBUIȚI

incendiu pompieri 2

Pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș au avut de lucru în noaptea de miercuri spre joi. Cele mai impresionante intervenții au fost cele de stingere a două incendii. Primul, petrecut la Făget, a fost anunțat la ora 03:07, când pompierii din localitate  au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la o locuință. În celălalt caz a fost vorba despre o magazie care a luat foc în localitatea Cruceni, incident anunțat la ora 04:28. În acest incendiu murit 150 de păsări. În ambele cazuri, cauza a fost aceeași: un scurt-circuit.

„La locul intervenției s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și 10 pompieri. La sosirea echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la acoperișul casei și în bucătărie, fiind extins și la o anexă. Din fericire, incendiul a produs doar pagube materiale, proprietarii reușind să se autoevacueze la timp. În urma cercetărilor la fața locului, pompierii au stabilit cauza probabilă a incendiului: scurtcircuit electric – conductor electrici cu improvizații”, transmite Elena Megherea, purtătorul de cuvânt al ISU Timiș, despre primul incendiu.

„La locul incendiului s-au deplasat 8 pompieri cu 2 autospeciale de stingere. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la o magazie (construcție din lemn) pe o suprafață de aproximativ 20 mp. În urma incendiului au ars utilaje și scule electrice. Din nefericire, în urma incendiului au murit 150 de păsări, pompierii reușind să salveze 15 păsări și 4 pisici. Și în cazul acestui incendiu, pompierii au stabilit cauza probabilă a incendiului: scurtcircuit electric”, explică reprezentanții ISU în legătură, în legătură cu al doilea.

De miercuri până joi, pompierii militari din Timiș au fost implicați în 78 de misiuni specifice. Dintre acestea, șase au fost intervenții pentru stingerea unor incendii, trei au fost la accidente rutiere, de 48 de ori a fost nevoie ca SMURD-ul să acorde primul ajutor medical și au mai fost degajați patru copaci, unul dintre aceștia avariind trei mașini parcate. Pe lângă intervențiile în situații de urgență, pompierii au desfășurat și 15 misiuni de informare privind prevenirea răspândirii virusului SARS CoV2.

Comentarii

comentarii