Acasă Actualitate Două noi cazuri de COVID-19 în județul Timiș, ambele din Timișoara. Din...

Două noi cazuri de COVID-19 în județul Timiș, ambele din Timișoara. Din nou, niciun deces

DISTRIBUIȚI

Marți, 22 iunie, în Timiș, conform raportului prefecturii, au apărut două noi cazuri, ambele din Timișoara, după ce au fost efectuate 584 de teste în ultimele 24 de ore. Din nou, de luni până marți, nu s-a mai înregistrat niciun deces provocat de noul coronavirus. De la începutul pandemiei, 54.328 de timișeni au fost depistați cu SARS-CoV-2, iar, dintre aceștia, 1.290 au decedat.

În continuare, nicio localitate din Timiș nu mai are rată de infectare pe 14 zile mai mare de 1,5 cazuri la mia de locuitori. De altfel, marți, CJSU Timiș a decis să scoată și comuna Boldur de pe toate anexele, la reevaluarea la două săptămâni. La nivel de județ, incidența cazurilor este de 0,06/1.000 de locuitori. În continuare, nu există nici focare active de COVID-19.

La nivel național, marți, GCS a anunțat 41 de noi cazuri de COVID-19. Au mai fost trecute în statistici și 74 de decese, însă numai patru s-au petrecut în ultimele 24 de ore, restul fiind „anterioare”, dintre iulie 2020 și aprilie 2021. În total, 1.080.323 de persoane au fost depistate cu infecție cu SARS-CoV-2 în România, 1.045.303 au fost declarate vindecate, însă 32.465 au decedat.

Comentarii

comentarii