Acasă Eveniment Două șoferițe și-au distrus mașinile, într-o intersecție din Timișoara

Două șoferițe și-au distrus mașinile, într-o intersecție din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Două șoferițe, una la volanul unui Opel, cealaltă conducând un BMW, și-au făcut mașinile praf într-o intersecție din Timișoara, după ce prima nu a acordat prioritate celeilalte.

Potrivit polițiștilor timișoreni, accidentul a avut loc, joi dimineață, în intersecția Eroilor cu Ripensia. Două mașini, un BMW și un Opel, conduse de două șoferițe, s-au izbit puternic, după ce una dintre ele nu a acordat prioritate celeilalte, scrie observatornews.ro.

Impactul a fost filmat de o cameră de supraveghere. În imagini se vede cum Opelul intră în intersecție, însă nu se asigură și începe să vireze la stânga, moment în care mașina este lovită de un BMW care venea din sensul opus. În urma accidentului, una dintre șoferițe a fost rănită, fiind transportată de o ambulanță la spital. În urma impactului, ambele mașini au fost serios avariate.

“O femeie, în vârstă de 21 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul Eroilor de la Tisa din municipiul Timișoara, dinspre strada Cluj, iar la intersecția cu strada F.C. Ripensia a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 44 de ani, care circula din sensul opus de mers. În urma impactului a rezultat rănirea femeii de 44 de ani.

Cele două femei au fost testate cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Comentarii

comentarii