Acasă alegeri locale 2012 Drumurile judeţene şi perdelele forestiere – printre priorităţile zero ale USL

Drumurile judeţene şi perdelele forestiere – printre priorităţile zero ale USL

DISTRIBUIȚI

Interviu cu Adam Crăciunescu, vicepreşedinte CJ Timiş
Adam Crăciunescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, este primul pe lista de consilieri a Uniunii Social Liberale la aceste alegeri. Pe parcursul mandatului, social-democratul s-a ocupat de mai multe probleme ale CJ timiş, unele din priorităţile zero fiind drumurile judeţene şi perdelele forestiere. În cele ce urmează, Adam Crăciunescu prezintă proiectele realizate şi proiectele pe mai departe în ceea ce priveşte drumurile şi împăduririle în Timiş.

Cum sunt drumurile în Timiş. Ce s-a făcut în ultimii patru ani?
Pot afirma că în acest ultim mandat prioritatea a fost reabilitarea reţelei judeţene de drumuri. Judeţul Timiş se prezenta destul de altfel faţă de celelelalte judeţe, cu reţeaua de drumuri. Am promis locuitorilor Timişului că va fi prioritatea zero a noastră. Acum , la final de mandat, pot afirma că ne-am achitat în mare parte de această sarcină, chiar dacă nu am putut beneficia de fonduri centrale de la bugetul de stat, pentrru că guvernul portocaliu niciodată nu a reuşit să ne acorde sumele de care, de fapt, avea nevoie Timişul. Am reuşit să creştem sursele de finanţare din bugetul judeţului. Strategia noastră a fost de a renunţa de acele cârpeli ale drumurilor şi am trecut direct la adoptarea unei strategii de covoare asfaltice pe drumurile judeţene. În patru ani de zile, am reuşit să aşternem 420 de kilometri de covoare asfaltice. Lucru pe care deja îl văd cetăţenii. Deja confortul în trafic e sporit, oferim alt confort tuturor celor care participă la trafic în judeţul Timiş.

De ce covoare asfaltice şi nu plombări?
Suntem într-o zonă de câmpie, reţeaua de drumuri a fost făcută pentru un trafic mai redus şi mijloace de transport de greutate mai mică, am recurs la soluţia de covoare asfaltice pentru a stabiliza mai bine aceste drumuri. S-a constatat că prin acele reparaţiii care se făceau, atât primăvara, cât şi toamna, nu se reuşea stabilizarea drumului. Prin aceste covoare asfaltice am reuşit să stabilizăm şi drumul şi să asigurăm un confort rezonabil pe drumurile judeţene, cu toate că traficul a crescut în intensitate.

Ce drumuri mai importante s-au reabilitat în aceşti patru ani?
Am reabilitat Timişoara-limită judeţ Arad, Chevereş-Buziaş-Lugoj şi limită judeţ Arad-Periam-Saravale-Sânnicolau – drumuri judeţene reabilitate sută la sută.  Am mai avut unele reabilitări pe drumuri judeţene, la nivel de investiţii, în zona Birda, Gătaia, Deta, drumul  naţional Ghizela, accesul spre deponeu, toată zona aceea am reabilitat-o pe investiţii. Am realizat accesul în Luncanii de Jos şi Tomeşti.

Dar drumurile naţionale?
Prin lobby-ul pe care l-am făcut ca şi coaliţie la nivelul consiliului judeţean s-a finalizat şi o parte din reabilitarea drumurilor naţionale. În 2012 am reuşit ceva. În schimb nu s-a reuşit rezolvarea inelelor de circulaţie, pentru a descongestiona traficul la nivelul municipiului Timişoara. Totodată, nu s-a dorit de către guvernarea portocoalie să rezolvăm finalizarea Centurii pe Nord, pentru a lega Calea Aradului cu Calea Sânnicolaului şi Calea Jimboliei şi respectiv strada Polonă cu zona Moraviţa. Era un lucru foarte important.  La nivelul Consiliului Judeţean Timiş şi al  Primăriei Timişoara s-a întocmit un Studiu de Fezabilitate ce a fost pus la dispoziţia CNADNR, dar cum Timişul a fost tot timpul dat la o parte nu am reuşit să rezolvăm această problemă. Sperăm ca în mandatul viitor să fie o prioritate a judeţului, în aşa fel încât să putem asigura accesul către viitoarea autostradă a părţii de Vest a judeţului. Jimbolia, Sânnicolau să intre în centura de Nord şi să urce pe autostradă, inclusiv Moraviţa, care să vină pe Nord. Centura de Nord a oraşului pentru a asigura o legătură cu viitarea autostradă a părţii de vest a judeţului.

Proiecte legate de drumuri?
Anul ăsta, ca proiecte sunt reabilitarea drumului de la Fîrdea, Traian Vuia – Mănăştur. Drumul Lugoj-Jabăr-Ohaba până la Hitiaş îl scoatem la licitaţie pentru sporirea capacităţii de trafic. Timişoiara-Giroc, îl mai avem pe cel de la Visag. La Moşniţa avem studiu de fezabilitate, am amânat puţin, din cauză că există un proiect pe polul de creştere Timişoara. cu extinderea liniei de tramvai până acolo, am avut prins şi acest drum, dar datorită intervenţiei Primăriei Timişoara de a face această extindere l-am amânat puţin. Reabilitarea drumului Orţişoara-Seceani.

Aţi avut şi lucrări de împădurire în judeţ.
O altă prioritate a fost realizarea de perdele forestiere în jurul localităţilor şi împădurirea unor terenuri agricole degradate pe lângă localităţile din judeţ. Am reuşit să întocmim proiecte pentru peste 1.100 de hectare, din care s-a obţinut finanţarea pentru 860 de hectare din fondul de mediu şi s-au implementat deja proiecte pentru 560 de hectare de împăduriri. Am făcut 560 şi rămân în toamnă celelalte până la 860.Am avut în vedere faptul că în partea de Vest a judeţului vegetaţia forestieră este sub 3 la sută, s-a constatat că au dispărut acele perdele din zona Lovrinului, am încercat să convingem toate autorităţile locale să identifice suprafeţele pe care să le împădurim. Fac apel în continuare la toţi liderii din localităţile din Vest să identificăm în continuare aceste suprafeţe pentru a fi împădurite, pentru a crea un microclimat corespunzător dezvoltării agriculturii cât şi protecţiei localităţilor în această zonă. Totodată, în această perioadă, am reuşit să mobilizăm foarte mulţi voluntari care au participat la lucrările de împădurire şi totodată am avut o bună colaborare şi cu unele ONG-uri, de fapt, s-a creat un mediu prielnic de a conştientiza tot mai mult populaţia de importanţa acestor lucrări de împădurire.

 

Comentarii

comentarii