Acasă Actualitate Duminică, după numai câteva zile de funcționare, Colterm oprește căldura

Duminică, după numai câteva zile de funcționare, Colterm oprește căldura

DISTRIBUIȚI

Începând de duminică, 9 octombrie, ora 10.00, Colterm va opri furnizarea de căldură, după numai cinci zile de funcționare. Motivul? Prognoza meteo, care arată că vor fi temperaturi ridicate zilele următoare, potrivit administratorului special Cristian Amza.

„Ca urmare a temperaturilor ridicate prognozate pentru zilele următoare, vom sista alimentarea cu energie termică pentru încălzire, începând de duminică, 09 octombrie 2022, de la ora 10.00, cu precizarea că vom relua furnizarea căldurii în funcție de temperaturile exterioare, la parametrii corelați cu acestea”, se arată în mesajul transmis de Colterm.

„Sezonul de încălzire 2022-2023” a pornit pe 4 octombrie, iar de atunci ar fi fost descoperite și reparate „neetanșeitățile”, potrivit reprezentanților companiei. Totuși, celor care încă nu au avut căldură li se recomandă să semnaleze acest lucru. „În cazul în care, până în prezent, nu au beneficiat de serviciile de încălzire din diverse motive, respectiv au avut instalațiile de la vanele de branșament/contoare  închise, în situația în care, o dată cu repornirea încălzirii, vor avea nevoie de ajutor privind alimentarea cu agent termic pentru încălzire în condiții optime, pot apela dispeceratul Colterm S.A., la numerele de telefon 0256-494.133; 0756.061.468 sau ne pot contacta pe adresa de e-mail relatii@colterm.ro”, conchid reprezentanții companiei.

Comentarii

comentarii