Acasă Actualitate „Dunărea” are „lac de acumulare”, într-o comună de lângă Timișoara

„Dunărea” are „lac de acumulare”, într-o comună de lângă Timișoara

609
DISTRIBUIȚI

Lucrările la reamenajarea străzii Dunărea din comuna Ghiroda au întâmpinat probleme neprevăzute vineri, 28 februarie, în jurul orei 17.00. Lucrătorii firmei care se ocupă de lucrare au dat cu excavatorul peste conducta de apă care alimenta locuitorii din zonă.

Cu câteva zile înainte, marți, la doar câțiva zeci de metri distanță, s-a întâmplat același lucru. În ambele situații, a fost întreruptă pentru câteva ore alimentarea cu apă pentru locuitorii din zonă. Vineri seară, în jurul orei 18.30, la fața locului s-a deplasat un echipaj de intervenție Aquatim care, până la ora 21.00, a remediat problema.

Din câte spun muncitorii, de vină ar fi cei care au făcut primele lucrări la sistemul de alimentare cu apă, pentru că țevile „nu au fost puse drept”, în mai multe locuri existând cotituri. Acum, din câte spun aceiași muncitori, au lovit conducta pe când ei săpau pe lângă locul unde aceasta ar fi trebuit să fie, pentru a o putea înlocui.

Lucrările de spargere a drumului de pe strada Dunărea au început în luna septembrie a anului trecut. Atunci s-a început cu prima porțiune, de aproximativ 300 de metri, iar după o pauză de câteva luni, din 24 februarie, acestea au continuat cu următorul segment. După cele 18 luni prevăzute ca durată, locuitorii de pe Strada Dunărea, din Ghiroda, și de pe Aleea Ghirodei, continuarea aceleiași străzi în Timișoara, ar trebui să se bucure de o bandă de circulație suplimentară, prevăzută pentru parcări laterale, de piste de bicicliști și fire de curent îngropate.

Comentarii

comentarii