Acasă Economic E oficial: din luna iulie, patru rute noi de pe Aeroportul din...

E oficial: din luna iulie, patru rute noi de pe Aeroportul din Arad

DISTRIBUIȚI

Este deja oficial: Aeroportul din Arad va deveni operațional din luna iulie. Bernard Jacobs, preşedintele companiei olandeze Join Airlines, a anunțat primele patru rute pe care va opera de la Arad. „Join Airlines este o companie aviatică recunoscută de autoritățile aeronautice de câțiva ani buni. Are expertiză în operare cu aeronave mici și mijlocii. Staful companiei cuprinde toată gama de experți”, a declarat Bernard Jacobs. Join Airlines nu deține propriile aeronave și în acest moment se află în negocieri cu patru companii aviatice pentru a alege cu care dintre ele va opera de la Arad. „La început vom avea patru curse de la Arad: Verona, Suttgart, București și Viena”, a declarat Bernard Jacobs, preşedintele companiei olandeze Join Airlines. Însă, se ia în calcul și o a cincea destinație, spre Spania. Cu toate că de pe Aeroportul din Timișoara există companii care efectuează zboruri cu destinația Spania, însă Join Airlines va veni cu un zbor complementar. Compania olandeză a apelat la o firmă de consultanță pentru atragerea pasagerilor. Astfel, au fost contactate pentru semnarea unor parteneriate autorități locale din România și Ungaria, universități, cluburi sportive, etc.
Adrian Țolea, președinte interimar al Consiliului Județean Arad a explicat că 90% din lucrările de modernizare care se efectuează la aeroport, sunt finalizate. „Aeroportul Arad este foarte important pentru noi. Un județ care nu are un aeroport funcțional, nu există pe hartă”, a declarat Adrian Țolea.

Comentarii

comentarii