Acasă Economic E.ON Energie România și Transavia vor construi șase centrale fotovoltaice

E.ON Energie România și Transavia vor construi șase centrale fotovoltaice

DISTRIBUIȚI
Foto: Mario Andreya / E.ON SE

E.ON Energie România dezvoltă parteneriatul tradițional cu Transavia şi în zona soluțiilor energetice regenerabile, urmând să construiască șase centrale fotovoltaice pentru unități de producție din Transilvania şi Banat, pe o suprafață de 4,5 hectare. Valoarea totală a proiectelor de producere a energiei verzi depășește 2,9 milioane de euro.

Vor fi instalate, pe sol, 6.608 panouri fotovoltaice, cu o putere totală de 3.568 kWp, în localitățile Unirea şi Pâclișa din jud. Alba, Cristian din jud. Sibiu, Gligorești din jud. Cluj, Cristuru Secuiesc din jud. Harghita şi Bocșa din jud. Caraș-Severin. Cele șase centrale vor produce anual circa 4.600 MWh energie electrică.

Suntem într-o perioadă de tranziție energetică şi remarcăm interesul tot mai ridicat pentru soluții de producere a energiei din surse regenerabile. Primele panouri fotovoltaice pentru partenerii de business le-am instalat în 2019 şi de atunci am crescut an de an în acest domeniu. Parteneriatul cu Transavia este o demonstrație clară a faptului că viitorul aparține energiei verzi şi că sustenabilitatea unei companii este o condiție necesară pentru dezvoltarea și consolidarea poziției în piață, indiferent că ești furnizor de soluții energetice sau beneficiarul direct al acestora”, declară Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.

 Energia verde este pentru noi un proiect de sustenabilitate economică, relevant și pentru mediu și societate. Acest parteneriat cu E.ON, parte din investiția masivă în energie verde demarată de noi în acest an, ne va ajuta să ne maximizăm performanța în procesul nostru de producție responsabilă în punctele de lucru din cinci județe și, în același timp, să ne reducem amprenta ecologică, afirmă Ovidiu Oprița, director general al Transavia.

Cantitatea de energie electrică produsă de centrale este destinată autoconsumului în procesul de producție, surplusul urmând să fie livrat în rețea. Prin punerea în funcțiune a acestor proiecte fotovoltaice, Transavia va proteja mediul înconjurător prin reducerea emisiilor de CO2 cu aproape 1.000 de tone pe an*.

Începând din anul 2019 și până în prezent, E.ON a instalat 151 de centrale fotovoltaice în România, în valoare de 28,5 milioane de euro. Prin intermediul acestor proiecte, producția totală de energie fotovoltaică ajunge la 36,1 GWh, iar emisiile de CO2 vor fi reduse cu 8,3 milioane tone pe an.

Această inițiativă a liderului local al pieței de carne de pui face parte din strategia de sustenabilitate, de la bob la furculiță, prin care Transavia s-a angajat să protejeze resursele pentru generațiile viitoare, acționând responsabil în privința oamenilor, a animalelor, a comunităților și a mediului.

Comentarii

comentarii