Acasă Sport Echipa de baschet a CSM Timișoara și-a conturat lotul pentru sezonul Ligii...

Echipa de baschet a CSM Timișoara și-a conturat lotul pentru sezonul Ligii Naționale. Leii din Banat reunesc în 23 august

1184
DISTRIBUIȚI

Echipa de baschet a CSM Timișoara și-a conturat lotul pentru sezonul următor al Ligii Naționale. Va fi al 35-lea sezon consecutiv în divizia de elită pentru baschetul masculin timișorean.

Antrenorul Dragan Petricevic va avea sub comandă șapte jucători care continuă în culorile alb-violete: Alexandru Olah, Milos Komatina, Adam Mirkovic, Robert Schipor, Lazar Laszlo, Nikola Gajic și Cristian Mocrițchi.

Vor fi promovați de la Centrul de Juniori: Șerban Horga (14 ani), Roland Stanciu (16 ani) și Paul Hanea (16 ani).

Transferurile acestei veri sunt:

–       Edward Petrescu, o extremă de forță în vârstă de 22 de ani, de la CSM Oradea, fost component al naționalelor de juniori și tineret ale României

–       Revaz Rogava, un fundaș de 28 de ani, de la CSM Tg Jiu, jucător cu selecții la naționalele de tineret și de seniori ale Georgiei

–       Darrion Strong-Moore, fundaș, 27 de ani, născut la Chicago și care vine de la echipa bosniacă Sloboda Tuzla

„Leii din Banat” se vor reuni în 23 august.

Lotul CSM Timișoara de rugby se completează cu un „număr 8” originar din Fiji, dar care cunoaște bine Superliga României. Este vorba despre Saukuru Etonia Vaqa, jucător născut la 1 septembrie 1989.

În urmă cu un an, el s-a transferat la Tomitanii Constanța, unde s-a impus foarte rapid. Saukuru Etonia Vaqa a înscris cele mai multe eseuri pentru echipa de la malul mării, în acest sezon al Superligii: șase eseuri, în șapte meciuri.

La nivel de echipă reprezentativă, Saukuru evoluează pentru naționala statului Malaezia, cu care a câștigat în două rânduri (2016 și 2017) Asia Rugby Championship Division 1, a doua divizie a Campionatului Asiei.

Bun venit, Saukuru, și la cât mai multe eseuri pentru Timișoara!

 

Comentarii

comentarii