Timisoara

°C



Finalizarea cursurilor Şcolii antreprenoriale pentru femei

Cursurile Şcolii antreprenoriale pentru femei au fost finalizate în cele 72 de Centre rurale din judeţele: Bihor, Maramureş, Satu Mare, Arad, Timiş, Caraş-Severin. Cursurile s-au derulat în cadrul proiectului Antreprenoriatul şi egalitatea de şanse. Un model inter-regional de şcoală antreprenorială pentru femei, proiect finanţat din Fondul Social European - “Investeşte în oameni!”, derulat de Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Oradea în calitate de coordonator inter-regional, în parteneriat cu: Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi; Universitatea de Vest din Timişoara; Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad; Universitatea de Nord Baia Mare; Universitatea “Eftimie Murgu” Reşiţa; Fundaţia “Academia Comercială Satu Mare”; Societatea Ştiinţifică de Management din România. Proiectul a fost finanțat prin ontractul  nr. POSDRU/9/3.1/S/5, în valoare de 12.500.104 de lei. La activităţile de instruire, la nivelul celor 6 judeţe, au participat gratuit, un număr total de 864 persoane la nivelul celor 72 de Centre rurale, câte 12 persoane selectate în grup ţintă II – Femei care doresc să-şi iniţieze propria afacere, la nivelul fiecărui centru rural. În perioada 1 iulie – 30 septembrie 2010, la nivelul fiecărui Centru rural, cursantele au parcurs un modul de curs: Modul I – Iniţierea afacerii. Cursantele instruite, vor fi sprijinite să-şi transforme ideile de afaceri în acţiuni concrete în concordanţă cu oportunităţile de antreprenoriat  existente pe plan regional şi local. Astfel, fiecare cursantă a întocmit în vederea evaluării finale un Plan de afaceri, care urmează a fi evaluat în cadrul concursului „Planul meu de afaceri!”. În perioada 1 – 31 octombrie 2010, va avea loc evaluarea Planurilor de afaceri, întocmite de femeile instruite în cadrul Şcolii antreprenoriale pentru femei în cele Centrele rurale AntrES: Judeţul Maramureş: Săpânţa, Vadu lzei, Rona de Sus, Dumbrăviţa, Copalnic Mănăştur, Şişeşti, Coroieni, Groşii Ţibleşului, Cupşeni, Cicârlău, Recea, Groşi; Judeţul Satu Mare:  Bixad, Turţ, Halmeu, Culciu, Valea Vinului, Medieşu Aurit, Vetiş, Doba, Odoreu, Moftin, Căuaş, Călineşti Oaş; Judeţul Bihor: Auşeu, Vadu Crişului, Bratca, Budureasa, Roşia, Pomezeu, Diosig, Sălacea, Spinuş, Tinca, Avram Iancu, Tulca; Judeţul Arad: Seleuş, Şicula, Cermei, Craiva, Beliu, Bocsig, Semlac, Şeitin, Secusigiu, Săvârşin, Bata, Ghioroc; Judeţul Timiş: Coşteiu, Belinţ, Victor Vlad Delamarina, Racoviţa, Boldur, Chevereşu Mare, Cărpiniş, Comloşu Mare, Lenauheim, Remetea Mare, Topolovăţu Mare, Bucovăţ; Judeţul Caraş Severin: Turnu Ruieni, Slatina Timiş, Armeniş, Pojejena, Coronini (Pescari), Berzasca, Mehadia, Iablaniţa, Topleţ, Măureni, Berzovia, Ramna.
În luna noiembrie, în urma finalizării concursului, cele mai bune Planuri de afaceri vor fi premiate cu sume minim necesare înfiinţării efective a unei firme pentru punerea în aplicare a ideilor de afaceri propuse. Anunţarea rezultatelor concursului „Planul meu de afaceri!” şi înmânarea Certificatelor de absolvire a Şcolii antreprenoriale pentru femei, se va realiza în perioada 2 – 8 noiembrie 2010, în cadrul evenimentului „Gala antreprenoriatului feminin”, organizat în fiecare din cele 72 de Centre rurale AntrES la sediul Primăriilor din aceste localităţi. Premierea celor mai bune Planuri de afaceri, din fiecare judeţ, va avea loc în cadrul „Galei antreprenoriatului feminin”, eveniment ce se va desfăşura în cele 24 Centre locale AntrES: Sighetul  Marmației, Baia Sprie, Târgu Lăpuş, Seini (judeţul Maramureş); Negrești - Oaș, Ardud, Carei, Tășnad (judeţul Satu Mare); Aleşd, Beiuş, Marghita, Salonta (judeţul Bihor); Recaş, Lugoj, Buziaş, Jimbolia (judeţul Timiş); Chişineu-Criş, Ineu, Pecica, Lipova (judeţul Arad); Caransebeş, Moldova Nouă, Băile Herculane, Bocşa (judeţul Caraş Severin), în perioada 23 – 29 noiembrie 2010, la sediul Primăriei şi va reuni pentru fiecare din aceste centre, premiantele din cele 3 centre rurale arondate fiecărui Centru local.

Citiri: 500

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

Bega Tehnomet

 

belvedere