safari 750x100

Cursurile online sunt soluţia preferată de una din două firme pentru a-şi îmbunătăţi performanţele

În 2010 doar până la 28% dintre reprezentanţii companiilor foarte mici sau de tip IMM au participat la sesiuni de instruire, iar 43% dintre cele la care au fost totuşi prezenţi au avut loc în clasă, implicând costuri suplimentare din partea firmelor, conform unui studiu naţional realizat de Romtelecom, Bluepoint IT Solutions şi OTEAcademy în perioada mai-iunie 2011. 
Studiul a avut ca scop analiza tipurilor şi nivelurilor de competenţe care le sunt necesare managerilor pentru dezvoltarea companiilor în care lucrează. 99% dintre respondenţii din cadrul studiului au afirmat că dispun de o conexiune la internet, iar 49% preferă cursurile virtuale pentru că sunt accesibile în orice moment şi implică costuri mult mai mici pentru instruire. În acest sens, Online Business School, platforma de e-learning dezvoltată de cele trei companii ca parte a proiectului “Îmbunătăţirea competitivităţii IMM-urilor prin antreprenoriat durabil” (ICIMM), este soluţia pentru acoperirea nevoilor de instruire ale companiilor din România şi dezoltarea profesională a celor care le conduc. Rezultatele studiului au mai arătat că cele mai căutate cursuri sunt cele de management şi leadership (33%), urmate de cele de vânzări (28%), marketing (25%) şi cele de cunoştinţe financiare şi/sau de contabilitate (20%). Companiile foarte mici caută în special cursuri de cunoştinţe financiare pentru că, de regulă, proprietarii îşi conduc singuri afacerea şi dau mai multă atenţie aspectelor legate de business-ul respectiv. Cu cât o companie este mai mare, cu atât cresc interesul şi timpul alocat pentru alte cursuri decât cele de perfecţionare a aptitudinilor specifice unei anumite profesii. IMM-urile au arătat un interes mai mare pentru cursurile de vânzări, de exemplu. Catalogul de cursuri Online Business School este personalizat pornind de la aceste rezultate şi va cuprinde şi cursuri de îmbunătăţire a capacităţii de operare PC sau pentru dezvoltarea cunoştinţelor de limbi străine, acestea fiind de asemenea nevoi identificate în rândul angajaţilor companiilor. La adresa www.bizschool.ro vor fi disponibile cel puţin 20 de cursuri şi prelegeri care se înscriu între preferinţele exprimate de companii. Cursurile, care sunt gratuite, încep în luna octombrie 2011, şi se adresează oricărui manager din România. Înscrierile se pot face pe toată durata proiectului, pe acelaşi website, prin completarea formularului disponibil aici.
Studiul a fost realizat ca parte a proiectului cu finanţare europeană “Îmbunătăţirea competitivităţii IMM-urilor prin antreprenoriat durabil” (ICIMM), pe un eşantion de reprezentanţi a 2000 de companii din segmentul IMM şi SOHO, în perioada mai-iunie 2011. Prin intermediul acestui proiect, persoanele cu funcţii de conducere din companiile mici şi mijlocii din România beneficiază gratuit de cursuri de formare şi îndrumare pentru dezvoltarea afacerilor şi aptitudinilor profesionale. Cursurile vor fi disponibile pe platforma de e-learning www.bizschool.ro, lansată de Romtelecom, Bluepoint IT Solutions şi OTEAcademy. Mai multe detalii cu privire la implementarea proiectului, precum şi înscrieri la cursuri se pot face pe www.bizschool.ro.
L.P.