Timisoara

°C



Peste 19.600 de firme au intrat în insolvenţă anul trecut

 Un număr de 19.651 de firme au intrat în insolvenţă anul trecut, cu aproape 10% mai puţine decât în 2010, când aproape 21.700 de companii au ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea plăti datoriile, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). 

Cele mai multe insolvenţe s-au înregistrat anul trecut în Bucureşti (1.880) şi în judeţele Bihor şi Constanţa (1.320, respectiv 1.304). La polul opus se situează Suceava, unde anul trecut doar o firmă a intrat în insolvenţă, Mureş - 54 şi Teleorman - 70. În luna decembrie, numărul firmelor în incapacitate de plată a scăzut faţă de noiembrie, de la 2.062 la 1.822. Firmele din domeniul comerţului s-au confruntat cu dificultăţi financiare şi în 2011, peste 7.800 de societăţi intrând în insolvenţă, dar şi cele din industria prelucrătoare şi construcţii. În aceeaşi perioadă s-au înregistrat 21.221 de suspendări de activitate la nivelul întregii ţări, faţă de 66.420 în 2010, reprezentând o scădere de 68%. Numărul înmatriculărilor a fost de 130.162 de firme, comparativ cu 119.048 înregistrate în anul anterior, astfel că la sfârşitul lunii decembrie erau activi peste 951.800 de agenţi economici.

 
Citiri: 220

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

Bega Tehnomet

 

belvedere