Timisoara

°C



Zona de foodcourt a Iulius Mall Timişoara se măreşte

FoodCourt_TM%20small.jpgProgramată pentru inaugurare în toamna acestui an, extinderea Iulius Mall Timişoara este în plină desfăşurare. În urma investiţiei de 60 milioane de euro, suprafaţa construită a mall-ului se va dubla, ajungând la 177.613 de metri pătraţi.
Lucrările de extindere a mall-ului implică masive modificări ale poziţiei unor magazine, cea mai amplă fiind realizată la nivelul zonei de foodcourt care va fi relocată, astfel încât spaţiul disponibil să permită mărirea numărului de restaurante şi fastfood-uri. În urma extinderii mall-ului, zona de foodcourt se va mări, ajungând de la 2241,62 de metri pătraţi la 7357,44 metri pătraţi, şi va avea un total de aproximativ 12 restaurante şi fastfood-uri. Astfel, bănăţenii vor beneficia de o ofertă deosebit de bogată cu specificuri culinare din întreaga lume. De exemplu, în cadrul fast-food-ului „Grill Bison” se va servi mâncare cu specific elveţian, gătită exclusiv la abur, restaurantul „Taverna Acropole”, unic în Timişoara prin specificul său, va pune la dispoziţie mâncăruri greceşti, iar Papri va servi preparate culinare ungureşti. Tuturor acestor fastfood-uri li se vor adăuga cele deja existente în mall: KFC, Crepes Select, Grill Sârbesc, Kartoffel, Pasta e Basta, Chang Cheng, 3 F (Fantastic Fast Food), Mado etc.
 „Extinderea Iulius Mall Timişoara este o consecinţă a cerinţelor timişorenilor exprimate în studiile şi sondajele realizate. Există motive majore ce garantează creşterea gradului de atracţie a Iulius Mall după extindere: optimizarea mixului de profile prin atragerea unor noi chiriaşi de renume internaţional, deschiderea unui hipermarket, extinderea zonei de foodcourt şi creşterea numărului de operatori ai acestuia, noi modalităţi de entertaiment şi extinderea parcării la o capacitate de peste 2.500 de locuri”, a declarat Cornel Veriguţ, managerul Iulius Mall Timişoara.
În premieră, mesele din cadrul foodcourt-ului vor fi dispuse în trei trepte, sub formă de gradenă şi vor avea forme şi dimensiuni variate, astfel încât să se adapteze preferinţelor vizitatorilor mall-ului. Numărul total de locuri în această zonă va creşte, ajungând de la 800 la 1700 de locuri.
„Poziţia IuliusMall Timişoara este bine consolidată pe segmentul de retail fiind primul şi singurul mall din regiunea de vest a ţării. În contextul modificării comportamentului de consum, strategia adoptată în perioada imediat următoare este axată pe calitatea serviciilor şi comunicarea eficientă cu clienţii”, a mai spus Cornel Veriguţ.
Extinderea foodcourt-ului Iulius Mall Timişoara va duce la o creştere a traficului zilnic de vizitatori în această zonă, de la 4.000 la 6.000 de clienţi. În contextul extinderii, reprezentanţii Iulius Mall Timişoara estimează că traficul mall-ului va creşte cu până la 30%, în condiţiile în care în 2008 un număr de 10,8 milioane de vizitatori au trecut pragurile mall-ului bănăţean, iar prima jumătate a acestui an a adus o creştere a numărului de vizitatori cu 5% faţă de anul precedent.
2009 a adus Iulius Mall Timişoara noi chiriaşi precum: brandurile Inditex (Zara, Pull& Bear, Stradivarius şi Bershka), Starbucks, Altex şi Samsonite, urmând ca mixul de chiriaşi să se completeze cu noi branduri naţionale şi internaţionale. Intersport şi Oltre vor deschide magazine în cadrul Iulius Mall Timişoara după inaugurarea extinderii.
Citiri: 899

Comentarii (1)

Varza
Mai draga Paulescule, ma bucur mult ca esti bine, tu si familia ta dar citind cele scrise de tine m-am blocat la acest foodcourt. Nestiind ce este, vreau sa te intreb, pai foodcurtul tau ce mai face? Al sotiei este bine? Chiar nu putem sa scriem romaneste, poate mai citeste si cate un pensionar foaia asta si face apoplexie ca a trait o viata si nu stie ce este banala alimentara, auzi foodcourt, ma Paulescule, alimentara aia prapadita de la Mall unde iti sare gresia in cap si cad carucioarele in gropile din podea...
Varza , 21 July 2009

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

Bega Tehnomet

 

Toate categoriile