Timisoara

°C



150 de angajaţii acuză conducerea Aton Transilvania de ”comportament hitlerist”

alt
Situaţia de la compania Aton GMBH Transilvania este gata să scape de sub control. După ce noua conducere a societăţii a recunoscut datoriile de peste 1,5 milioane de euro pe care le are faţă de proprietarii care le-au dat terenurile în arendă, acum şi angajaţii societăţii îşi cer drepturile.
Peste 150 de angajaţi ai societăţii au protestat, ieri, la Carani, faţă de modul în care sunt trataţi de noua conducere. Oamenii au cerut să primească salariile restante şi să li se ofere de lucru. 
„Există pericolul ca 150 de oameni, de la muncitori la ingineri de producţie, să fie daţi afară. Nu mai avem comenzi, aşa că, de două săptămâni, nu mai avem de lucru. Salariile nu s-au dat. În societate se întâmplă lucruri grave. În noaptea de miercuri spre joi, inginerul de producţie Florin Popescu a fost obligat de Paul Milata, viitorul administrator al Aton Transilvania şi de Jörg Fahrenbach, administratorul Aton GMBH, să spargă uşa departamentului juridic. Nu ştim ce au căutat aici, dar
alt
în încăpere se găseau contractele şi actele societăţii şi alte documente de o importnaţă deosebită pentru societate şi nu aveau ce să caute în lipsa angajaţilor, cele două juriste fiind una în concediu de maternitate, iar cealaltă în concediu medical. Este un comportament hitlerist din parte celor doi administratori”, ne-a declarat Cosmin Catana. Oamenii au aşteptat, degeaba, ore întregi, în ploaie, să vină cineva din conducerea Aton Transilvania şi să le asculte plângerile. Mulţi erau speriaţi de faptul că nu o să aibă cu ce să-şi plătească chiriile şi că o să-i prindă iarna pe drumuri. În cele din urmă, Paul Milata, viitorul administratorul Aton GMBH Transilvania, a coborât în mijlocul protestanţilor şi i-a asigurat că „lucrurile vor începe să se mişte”. „Ne-am notat o listă cu problemele ce trebuie rezolvate şi ne vom ocupa de ele”, ne-a declarat Milata. La ora actuală, Aton Transilvania trece print-o situaţie dificilă, recunoscută chiar de conducerea acesteia. Problemele au început încă de anul trecut, când, în ciuda  faptului că societatea încasa subvenţii de la Uniunea Europeană pentru terenul arendat, nu a reuşit să-şi onoreze contractele. Cel care a pus bazele companiei în România, Nicolaus Mann, nu mai este administrator din 2007, anul când la Aton au început să apară şi problemele.
 

Citiri: 3310

Comentarii (5)

Hotie
Hotie, asta se intampla la Moara Carani. De 2 ani de zile nu mi-am primit arenda, insa eu impozit pe teren am platit. 150 Euro/ha s-a incasat pe subvenctie, terenurile au fost cultivate, productia vanduta, iar bani evaporati. Pe langa toate astea se regasesc si foarte multe contracte de arenda semnate de alte persoane decat proprietarii terenurilor. Adica fals in acte.
Dan , 17 September 2009
...
hotie asta este realitatea dar nu de catre cei care finanteaza aceasta firma ci de cei care au administrato in speta familia Mann si acoliti lor. Si nu numai in agricultura ci pe toate ramurile de activitate RUSINEEEEE
HOTI SI MAFIOTI , 28 September 2009
...
D. Milata este cel mai echilibrat, cinstit si drept om pe care l-am intalnit in viata mea. Hotu si nemernicu este Mann si toti slugoii lui.
sthjsm , 11 November 2009 | url
il saltati pe mann in slavi...
dupa cum ati scris...parca cel nou, milata este de vina ...nu mann cu cloaca de oameni politici, care au pus societatea pe butuci...ca la noi la romani...FURAM TOT, ce patron ce salariati...doar io si familia mea si cloaca de hoti...
eliza , 31 August 2011
il cunosc pe p.milata...
pana la ani mei(45) nu am gasit om ca el, tinand cont ca am lucrat si afara. ma uimesti cat de neprofesionist scrii acest articol, avnd in vedere ca HOTII SUNT ALTI, p.milata incearca sa salveze ce se mai poate...pacat ca este roman de al nostru si primeste o lectie cu toata mocirla romaneasca, hoti, politica, oameni si salariati neseriosi, neloiali. nu apreciem cand vine unu sa ne dea o paine in zona, paine pe care alti ne-a furat-o de ani buni!!! dar daca si tu, cel care scrii esti cu CLOACA SI MAFIA LU" MANN...esti si roman pe deasupra...ce sa mai zic, oricum nu intelegi si nu te vei schimba, decat daca te nasti ...
elena , 31 August 2011

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

Bega Tehnomet

 

Toate categoriile