Timisoara

°C



325.000 de vizitatori în primele patru zile de la inaugurarea extinderii Iulius Mall Timişoara

SAN_0823%20s.jpgIulius Mall, dezvoltat de compania Iulius Group, a atras peste 325.000 de vizitatori în primele patru zile de la deschiderea extinderii centrului comercial, total care depăşeşte cu câteva mii întreaga populaţie a municipiului Timişoara. Vârful traficului s-a înregistrat sâmbătă, 14 noiembrie, când 87.921 de persoane au ales să-şi dedice timpul liber cumpărăturilor şi distracţiei în Iulius Mall.
Joi, 12 noiembrie, în ziua deschiderii, mall-ul a fost luat cu asalt de locuitorii din vestul ţării, din judeţe precum Timiş, Arad, Caraş Severin, Hunedoara şi Mehedinţi. La nu mai puţin de 30 de minute după ora 10, parcarea din faţa centrului comercial s-a dovedit a fi neîncăpătoare. 80.429 de persoane au venit în prima zi să sărbătorească inaugurarea extinderii singurului mall din oraş.
„Aşa cum am promis, începând din noiembrie, Timişoara are cel mai mare mall din provincie. Traficul record înregistrat în ultimele zile ne confirmă încă o dată că locuitorii din vestul ţării au aşteptat cu mare interes deschiderea extinderii. Preţurile mici, mixul de retaileri şi evenimentele atractive de marketing vor aduce lunar în Iulius Mall cel puţin un milion de vizitatori”, a declarat Cornel Veriguţ, managerul Iulius Mall Timişoara.
b_290_0_16777215_0___images_stories_PARCARE_MALL_s.jpg

Hipermarketul Auchan, principala ancoră Iulius Mall, a fost şi el un punct de atracţie pentru nu mai puţin de 115.000 de vizitatori. Mărimea impresionantă a centrului comercial, cu o suprafaţă total construită de 177.613 de metri pătraţi şi o suprafaţă total închiriabilă de 64.215 de metri pătraţi, plasează Iulius Mall Timişoara pe prima poziţie în topul celor mai mari mall-uri din afara Capitalei. Extinderea va genera în 2010 un trafic estimat la 14 milioane de vizitatori. Extensia este structurată pe cinci niveluri, având o suprafaţă nou construită de 94.613 de metri pătraţi. Două etaje sunt destinate celei mai mari parcări subterane din Timişoara, cu o capacitate de 1.000 de locuri. Parterul este ocupat de retailerul francez Auchan, un alt etaj este dedicat diverselor magazine, iar la ultimul nivel este food court-ul Almondo, cu o capacitate de 1.700 locuri şi 14 restaurante.
Odată cu inaugurarea extinderii, în centrul comercial s-au deschis, printre alţi chiriaşi, Auchan, Intersport, Oltre, BioMarkt, Picioru’ Gras, Coccodrillo, Bebeloo, Segafredo, Adam’s by Secuiana, o nouă locaţie Cărtureşti şi un nou magazin Leonardo. Până la finele acestui an, urmează să fie incluse în portofoliul Iulius Mall noi branduri naţionale şi internaţionale, printre care retailerul Orsay şi magazinul cu haine pentru copii „Z”.
Citiri: 714

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

Bega Tehnomet

 

belvedere