750 100 2017

Începând din 15 aprilie şi până pe 15 mai, elevii şi studenţii pasionaţi de domeniul comunicaţiilor sunt invitaţi să se înscrie la concursul „Idei tari” lansat de Fundaţia „Romtelecom pentru români”. Competiţia naţională îşi propune să încurajeze performanţa, să răsplătească pasiunea tinerilor până în 30 de ani pentru domeniul IT&C şi să stimuleze interesul pentru studiul, cercetarea şi inovaţia în acest domeniu.
Temele propuse pentru concurs se găsesc pe site-ul dedicat, www.ideitari.ro. Lucrările, care vor putea fi înscrise online pe acelaşi site până la data de 15 mai, vor fi punctate în funcţie de gradul de inovaţie, aplicabilitatea ideilor şi capacitatea de a aduce soluţii, fiind declarată câştigătoare echipa care a obţinut cele mai multe puncte. Într-o primă etapă, lucrările participante în concurs vor fi evaluate de un juriu mixt format din profesionişti Romtelecom şi cadre universitare. În a doua etapă, autorii celor mai apreciate 15 lucrări îşi vor susţine proiectele în faţa aceluiaşi juriu, în cadrul unui eveniment dedicat ce va avea loc la Bucureşti. Cele mai valoroase proiecte vor fi răsplătite cu premii în valoare totală de 10.000 de euro (premiul 1 – 5.000 de euro, premiul 2 – 3.000 de euro, premiul 3 – 2.000 de euro) şi internship-uri în cadrul Romtelecom.
La finalul concursului, Romtelecom va găzdui o conferinţă profesională. Mediul academic, cei care lucrează în domeniul comunicaţiilor, dar şi studenţii şi absolvenţii vor avea ocazia de a face schimb de idei şi de a dezbate tendinţele din această arie de activitate. Prin recompensarea celor mai valoroase contribuţii practice şi teoretice, Romtelecom doreşte să păstreze un nivel ridicat de interes şi să stimuleze în continuare studiul, cercetarea şi evoluţia în domeniul comunicaţiilor. Mai multe detalii şi regulamentul oficial sunt disponibile pe site-ul www.ideitari.ro
Fundaţia "Romtelecom pentru români", înfiinţată în anul 2008, îşi propune iniţierea unor proiecte prin care să susţină cauze sociale care au nevoie de o voce puternică pentru a fi rostite, auzite şi soluţionate. De asemenea, prin această fundaţie, Romtelecom îşi doreşte să transmită dorinţa sa de implicare socială unui public cât mai larg, căruia i se adresează în primul rând ca unui partener. Fundaţia vine ca o extindere naturală a implicării Romtelecom în bunul mers al societăţii româneşti, care s-a concretizat în ultimii ani prin numeroase proiecte susţinute de companie.