Timisoara

°C



UPDATE: Romtelecom şi Astra Asigurări s-au pus pe înşelarea abonaţilor telefonici

b_290_0_16777215_0___images_stories_1257504647.jpgMai mulţi timişoreni, abonaţi ai Romtelecom, au avut săptămâna trecută o „surpriză” de proporţii. „Cu factura Romtelecom am primit o ofertă de asigurare a locuinţei, de la firma Astra, pentru trei luni, gratis, cu opţiune de prelungire pentru un an cu reducere de 50%. Cum am avut câteva întrebări, m-am decis să sun la numărul indicat (ce-i drept pentru prelungirea asigurării) şi, spre surprinderea mea, un robot mi-a mulţumit direct pentru că am optat pentru prelungire şi m-a informat că suma se va regăsi pe nota telefonică.

Chiar dacă presupunem că numai eu am crezut că la acel număr pot primi şi informaţii, ceea ce sincer mă îndoiesc, cred că trebuia indicat explicit că apelul este egal cu acceptul, şi nu poate fi făcut decât de la postul propriu, altfel încărcându-se factura telefonica greşită (eu n-am sunat de acasă). De altfel, din ofertă nu reiese explicit nici dacă cei 10 euro sunt pentru un an sau numai un trimestru. După primirea facturii am fost la ghişeul Romtelecom unde am găsit înţelegere (şi chiar aprobare) şi am fost ştearsă fără probleme din baza de date Astra. Cu cei 10 euro care se vor regăsi pe factura serviciului, n-am rezolvat încă nimic,” n-a scris Gabriela Izsak.
Abuzurile în acest caz, al contractelor încheiate de Romtelecom cu Astra, fără a fi mandataţi de client şi prin folosirea datelor personale (dobândite la data încheierii contractului de telefonie), sunt practicate de furnizorul de servicii de telecomunicaţii în întreaga ţară.

Înşelătorie pe faţă

Clientul este ameninţat că dacă în 10 zile de la primirea plicului cu factura şi poliţa de asigurare nu-şi anunţă opoziţia faţă de acesta, se prezumă că şi-a dat acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către Astra SA, în scopul administrării poliţei de asigurare a locuinţei, în condiţiile în care clientul nici măcar nu va şti dacă s-a depăşit sau nu acel termen, pur şi simplu pentru ca plicul care vine de la Romtelecom nu are nici o ştampilă de Poştă cu data expedierii. La începutul documentului trimis de Romtelecom, este scrisă fraza: „De aceea v-am pregătit, împreună cu Astra, o asigurare gratuită de locuinţă”. De fapt nu este vorba de nimic gratuit, clientul fiind bun de plată în orice condiţii. Aşa cum ne-a scris cititoarea noastră, cea mai gravă consecinţă a înşelătoriei practicate de Romtelecom şi Astra este faptul că dacă clientul face imprudenţa să sune la numărul de telefon, indicat ce-i drept pentru prelungirea asigurării, îi va răspunde un robot, mulţumindu-i direct pentru că a optat pentru prelungire şi anunţându-l că cei 10 euro se vor regăsi pe următoarea factură telefonică. Pe lângă faptul că ar fi trebuit specificat explicit că apelul este echivalent cu acceptul, ar fi trebuit să se specifice şi faptul că apelul trebuie efectuat de la postul telefonic propriu… sau robotul ar fi trebuit să aibă un mesaj de întâmpinare, de genul „dacă doriţi prelungirea asigurării, apăsaţi 1”, ca sî mai poţi închide. Evident scopul nu a fost informarea corectă ci înşelarea consumatorului.

Romtelecom şi Astra încalcă simultan mai multe prevederi legale

Contractul dintre Romtelecom şi Astra încalcă simultan mai multe prevederi legale printre care: dreptul la informare corectă, dreptul de a dispune de datele cu caracter personal şi dezvăluirea acestora către terţe părţi, validitatea contractului prin inexistenţa unei înţelegeri semnate de ambele părţi nu de către intermediari în numele uneia dintre părţi fără nici un acord de reprezentare, modalitatea ilegala de a solicita semnarea unei cereri pentru a se renunţa la un contract ce nu a fost nici măcar semnat, dar care se consideră acceptat din oficiu şi pentru care vor decurge obligaţii pentru ambele părţi, impunerea unor termene până la care se pot parcurge diferite etape contractuale fără a exista un acord în prealabil, impunerea condiţiilor contractuale fără ca acestea să fi fost în prealabil negociate între părţile direct implicate, competiţia neloială şi poziţia de forţă adoptată de Romtelecom SA prin asocierea cu alte firme şi oferirea directă a informaţiilor personale ale clienţilor în condiţii ilegale, în scopuri nedezvăluite public dar vădit comerciale.

UPDATE:

Drept la replică de la Romtelecom SA

In urma unui parteneriat cu Astra Asigurari, Romtelecom a oferit clientilor sai posibilitatea de a beneficia gratuit de o polita de asigurare a locuintei pentru o perioada de trei luni si, in cazul in care clientul opteaza pentru prelungirea acesteia, de o reducere de 50% a pretului asigurarii pe o perioada de un an. Aceasta initiativa a Romtelecom a avut in vedere faptul ca in curand acest tip de asigurare va deveni obligatoriu pentru toti proprietarii de locuinte. Mentionam ca in cadrul acestui partneriat prin care Romtelecom ofera un nou beneficiu clientilor sai, compania actioneaza conform prevederilor legale in vigoare in materie de protectia datelelor personale ale clientilor, informand in mod corect si complet consumatorii.
In cazul in care un client nu este de acord sa beneficieze de aceasta asigurare, acesta poate cere anularea politei prezentandu-se la orice magazin Romtelecom sau apeland 1930 (apel gratuit din reteaua Romtelecom) in termen de 10 zile de la data facturarii, inscrisa pe prima pagina a facturii. In cazul doamnei Gabriela Izsak, citata in articol, aceasta nu va fi nevoita sa plateasca nimic pentru perioada de trei luni oferita gratuit. Cei 10 euro la care doamna Gabriela Izsak face referire ar urma sa fie platiti de un client numai daca acesta isi manifesta intentia de a  prelungi polita de asigurare pe o perioada de un an, la sfarsitul celor trei luni de asigurare gratuita oferite de companie, prin apelarea unui numar de telefon special pus la dispozitia clientilor Romtelecom in acest sens. Avand in vedere faptul ca doamna Gabriela Izsak si-a exprimat dorinta de a renunta la asigurare, aceasta nu va datora cei 10 euro, care sunt platibili doar in situatia in care se procedeaza la prelungirea politei de asigurare.
Odata cu acest beneficiu, Romtelecom a transmis clientilor o instiintare in care se arata ca aceia care nu isi manifesta vointa in sens contrar in termen de 10 zile de la data facturarii, inscrisa pe prima pagina a facturii, se va considera ca acestia accepta ca Astra Asigurari sa aiba acces la datele lor personale, urmand a fi contactati de un reprezentant Astra pentru prelungirea perioadei asigurate, Astra urmand sa informeze in mod complet si corect clientii cu privire la drepturile si obligatiile rezultand din prelungirea politie de asigurare pentru care clientul plateste.
Conform parteneriatului dintre Romtelecom si Astra Asigurari, Romtelecom este contractantul politei, iar clientul Romtelecom este beneficiarul acesteia, de care poate dispune gratuit timp de trei luni fara a semna vreun document sau a avea alte obligatii.


Cristina Popescu
Director Relatii Publice
Romtelecom SA


 

Citiri: 5245

Comentarii (16)

Biznis
Azi am aflat si eu ca sunt fericitul castigator al unei asemnea polite.
Fara alte comentarii cred ca ar trebui sa se sesizeze cei care raspund de controlul acestui fel de afaceri.
Urmaream dis de dimineata un film al lui M. Moore : "Capitalism - a love story" si dupa vizionare imi parea rau de bietii americani inselati cu proprii bani. remasi pe drumuri din cauza ca o banda de "afaceristi" le-au vandut asigurari si finantari-refinantari.
Oki, una peste alta, romtelecom a dat dovada de obraz gros si o sa ma mai gandesc daca o sa reinoiesc contractele ce le am cu ei.
Alin B. , 25 April 2010 | url
Idem
Aceeeasi asigurare au primit-o si cativa cunoscuti ai mei (inclusiv parintii) din Iasi. Am telefonat, vadit iritata de modul lor de actiune, la Romtelecom. O operatoare aeriana, mi-a dat un nr. de telefon de la Astra, spunandu-mi sa vorbesc cu ei. Am refuzat, motivand ca nu s-a incheiat contractul cu societatea de asigurare, ci cu Romtelecom. Mi s-a spus ca s-a inregistrat sesizarea. Asta a fost tot. Sunt deja revoltata cum in Romania ni se incalca niste drepturi, fara a verifica cineva aceste anomalii. Mentionez ca si eu sunt abonat al Romtelecom, inca nu am primit o astfel de asigurare, dar ma pot astepta la orice din apatea lor, atata timp cat isi aroga atatea drepturi. Poate va fi acesta un semnal de alarma????
Felix , 25 April 2010
romtelecom inseala oamenii
Sunt din Ploiesti si am primit saptamana trecuta si eu o astfel de "asigurare". Sunt profund revoltata de aceasta nerusinare si sunt hotarata sa sesizez Protectia consumatorilor. Daca stie cineva unde se mai poate reclama acest abuz, il rog sa posteze aici.
Ma gandesc la faptul ca sunt foarte multi batrani care au abonament la Romtelecom si care nu vor intelege despre ce este vorba si se vor trezi cu factura incarcata. Cred ca ar trebui sa facem ceva ca sa stopam batjocora aceasta!
anca , 26 April 2010
hotie pe fata
Am reclamat abuzul on- line la protectia consumatorilor, la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si la Autoritatea nationala pentru Protectia datelor personale.
Astfel de abuzuri nu trebuie tolerate. Reclamati oameni buni! Hotii astia ne calca in picioare!
Ganditi-va la pensionarii sau oemanii de la tara care se vor trezi cu nota umflata cu 10 euro fara sa stie de ce!
Radu/Bucuresti
radu , 26 April 2010
Adica eu ca abonat Romtelecom sunt obligat sa sun sa spun ca nu am nevoie de asigurare???
Daca asa ceva se va intampla renunt la contractul meu cu Romtelecom. Este un abuz. M-am saturat de abuzurile acestor companii, care incearca sa isi acopere pierderile cu tot felul de inselatorii. Ce se va intampla cu oamenii care nu pot suna, care nu se pricep, batranii si cei care nu dau atentie facturilor??
Vor fi incarcati cu o plata pe care nu o doresc. Am sa fac reclamatie si am sa merg pana in panzele albe cu Astra si Romtelecomul, este un JAF.


Odata cu acest beneficiu, Romtelecom a transmis clientilor o instiintare in care se arata ca aceia care nu isi manifesta vointa in sens contrar in termen de 10 zile de la data facturarii, inscrisa pe prima pagina a facturii, se va considera ca acestia accepta ca Astra Asigurari sa aiba acces la datele lor personale, urmand a fi contactati de un reprezentant Astra pentru prelungirea perioadei asigurate, Astra urmand sa informeze in mod complet si corect clientii cu privire la drepturile si obligatiile rezultand din prelungirea politie de asigurare pentru care clientul plateste.
Marian , 27 April 2010
...
Eu nu mai inteleg nimic, cum adica sunt gratuitte cele trei luni cand in polita scrie ca trebuie sa platesti 10 euro pana 17.07.2010, care vor fi inclusi in factura romtelecom ( banuiesc eu). Cel care nu a acordat importanta atator hartogarii din plicul romtelecom va fi surprins sa afle ca a platit facura romtelecom mai mult, fara sa stie de ce, mergand apoi sa ceara socoteala la sediu, Bineinteles ca banii nu i va mai recupera. Si inca ceva , pe aceesi polita nu este trecuta si varianta ca in cazul in care nu esti de acord cu aceasta polita poti apela si acel numar de telefon gratuit....deci este clar nu ca nu suntem informati in totalitate.
Si pana va fi la noi in tara asigurarea la casa obligatorie, va mai trece ceva timp...sa ne rugam sa iesim din criza, nu sa ne jefuim intre noi
Larisa , 27 April 2010
.......
Am primit o astfel de polita si eu ! Imi pare rau pentru cei care nu au inteles dar mi se pare OK.
Trei luni am asigurata locuinta gratuit iar daca doresc pot suna si pentru 10 euro sa am inca un an de asigurare. Este o super oferta ! Nu sun pentru prelungire nu am nimic de platit si sunt asigurat 3 luni !
Ce nu intelegeti fratilor ? Felicitari celor de la Romtelecom si de la Astra pentru initiativa !
PS: Astra, din cate stiu eu, este singura firma de asigurari din Romania cu capital majoritar romanesc !
Nu cumva deranjeaza pe cineva ca a avut o astfel de idee ?
Radu/ Craiova , 28 April 2010
...
IN ATENTIA DOAMNEI CRISTINA POPESCU.
DOAMNA POPESCU, OCOLITI UN RASPUNS CU INTELIGENTA, PACAT CA NU TOTI ROMANII SUNT PROSTII VOSTRI. AR FI PERFECT LEGAL CE SPUNETI DUMNEAVOASTRA DACA ATI FO PROCEDAT IN FELUL URMATOR. PUTEATI SA INSTINTATI ABONATII ROMTELECOM CA ROMTELECOM IMPREUNA CU ASTRA ASIGURARI AU CONCEPUT O ASIGURARE DE CASA, CARE VA FII OBLIGATORIE, SI LA CARE AU 50% REDUCERE FATA DE TARIFUL INITIAL. (DESI ASTA ESTE FALS, POTI SA OPTEZI INTRE O ASIGURARE DE 10 SAU 20 DE EURO LA ORICE ALTA COMPANIE). DACA CLIENTUL ROMTELECOM DORESTE SA BENEFICIEZE DE ACEASTA ASIGURARE, SA MEARGA IN ORICE MAGAZIN ROMTELECOM SAU SA SUNE LA NUMARUL ALA. NU MA PUTETI OBLIGA PE MINE SA MA DEPLASEZ LA VOI CA SA CER REZILIEREA UNUI CONTRACT PE CARE NU L-AM FACUT. DOAR CA SA FIE CLAR DOAMNA CRISTINA POPESCU, STIU CA NU II VINA DUMNEAVOASTRA PT. CE S-A INTAMPLAT, STIU CA AVETI PLANGERI LA CARE SA RASPUNDETI CA NU VA VINE SA CREDETI CAT LUCRU VI-ATI FACUT, STIU CA ANPC-UL ESTE PE CAPUL VOSTRU DIN CAUZA RECLAMATIILOR CARE MERG CATRE EI (RECLAMATIE AM FACUT SI EU, CU NUMAR DE INREGISTRARE CU TOT, SI LA VOI SI LA ANPC), DAR NU MAI OCOLITI RASPUNSUL SI ZICETI PE FATA CA ATI GRESIT. CA VENI VORBA. NU AVETI VOIE IN NICI UN FEL SA VINDETI CNP-UL SI SERIA SI NUMARUL DIN BULETIN NIMANUI. CA DACA VORBIM PE FATA, ATI VANDUT O BAZA DE DATE CATRE ASTRA ASIGURARI SAU GRUPUL UNIQA SAU CUM VRETI SA II ZICETI. ASTA II PROBABIL CEL MAI ILEGAL LUCRU PE CARE L-ATI FACUT.
STIMA SI BAFTA IN CONTINUARE
POP ANDREI ADRIAN , 28 April 2010
...
pt cei care nu stiu unde sa reclame acest abuz. cel mai usor este la ANPC - http://www.anpc.gov.ro/anpc/in...&Itemid=54 . in partea de jos a paginii gasiti adresele de mail. daca faceti reclamatie pe mail ii inregistrata plangerea si sunt obligati sa va dea un raspuns cum au solutionat plangerea. doar sa va dati datele de identificare ca sa fie valabila plangerea. Pt cel care zice ca ii o idee buna. Romtelecomul te cam obliga sa iti faci o asigurare la o firma cu care eu personal nu am avut cele mai bune conditii de colaborare pe partea de daune. poate s-au schimbat intre timp, nu stiu. ma rog, ideea ii ca ar trebui sa poti sa alegi tu firma cu care lucrezi, nu sa iti zica romtelecomul, ca romtelecomul ti-a vandut datele tale personale catre o alta firma fara acordul tau, ca trebuie sa te deplasezi tu sau sa iti faci timp sa vorbesti cu un robot ca sa renunti la un serviciu pe care tu nu l-ai solitcitat si cel mai rau ii ca is multi batrani care nu vad sa citeasca, nu inteleg ce scrie acolo sau nu inteleg ce ii aia o asigurare de casa obligatorie si o sa se trezeasca ca le vine factura cu 10 euro in plus fara sa stie de ce. Asta ii un abuz din partea Romtelecom, nu din partea Astra.

PS: nu is 10 euro pe an, is 10 euro pe luna de acum incolo
POP ANDREI ADRIAN , 28 April 2010
voi chiar suntetzi experti in carcoteala ieftina
cred k nu am mai primit un beneficiu GRATIS de la un furnizor de ceva vreme.Si acum ca ROMTELECOM imi da o polita de locuinta cadou (care -by the way- m-ar costa peste 100 RON) trebuie sa sar in sus si sa fac scandal, numai pentru a pune umaru' la carcoteala ieftina a celor care nu au alta treaba decat sa se planga si de cadouri?Hai sa fim seriosi!E GRATIS..sa fie primita, si pentru restul anului o pot cumpara la juma de pret formand un numar de telefon...e chiar comod.Carcotiti voi k cei kre au probleme reale si timp putin de alocat trancanelii si-au platiti demult polita, fratilor!Va pup si va urez o viata mai interesanta, ca se pare ca asta va lipseste.Poate ROMTELECOM va poate ajuta si in privinta asta cu o oferta speciala :)
ombladon , 28 April 2010
Inselatorie patentata
Am sunat la telefonul indicat pe factura telefonica pentru a cere sa nu se incheie in numele meu o asogurare. Ce credeti? Mi-a raspuns un robot automata:
"Va multumim pentru alegerea facuta de a incheia o polita de asigurare gratuita"
Am ramas fara grai...adica cum? Nu-mi evin nici acum. Pai, eu nu vreau, chiar asa cu japca e la astia. Renunt la orice serviciu , abonament, nu se mai poate
Relu Romanescu , 29 April 2010
...
Angajatii celor 2 firme de 2 lei sa o lase mai moale cu laudele. Nu au cum sa faca in numele meu o asigurare.
john , 09 May 2010
Datele personale sunt deja utilizate de Astra
Am avut surpriza ca in aceasta seara sa fiu sunat de o persoana ce nu sa prezentat si care a inceput sa-mi spuna de contractul/oferta primita odata cu factura Romtelecom si ca vrea sa stie daca nu as vrea sa vorbesc cu ea poate pana la urma aleg sa-mi fac asigurare la Astra, chiar daca am refuzat initial (retineti ca persoana aceasta stia ca am refuzat contractul trimis odata cu factura).
"Contractul" in cazul meu era tiparit pe o pagina A4 fata/verso cu un font al literei atat de mic si sters ca nu am reusit nici sa descifrez partea cu sunatul in maxim 10 zile pentru a-mi exprima dezacordul, acest "mic" detaliu citindu-l intr-un articol in presa 2 zile mai tarziu.
Am sunat la un numar de romtelecom de la care am fost redirectionat spre o operatoare care a inregistrat refuzul meu. Asta se intampla acumaproximativ o saptamana. Din punctul meu de vedere asta arata ca si dupa ce in presa sa scris despre acest parteneriat al excrocilor baza cu datele clientilor Romtelecom a fost updatata si trimisa catre Astra ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat deoarece
in seara asta am fost sunat acasa de un agent/operator Astra care-mi stia: numele, nr de telefon, faptul ca am contract cu Romtelecom SI CA AM REFUZAT CONTRACTUL primit odata cu factura.
Eu nu mi-am dat niciodata acordul ca datele oferite de mine celor de la Romtelecom sa fie oferite unei terte entitati, in consecinta avand in vedere situatia de fata, cand practic datele mele de identificare sunt accesibile oricui (nu-mi garanteaza nimeni ca cei de la Astra nu vor vinde/pierde/multiplica datele de identificarea ale clientilor (in speta ale mele) Romtelecom ajunse in posesia lor FARA ACORDUL MEU, cine raspunde pentru asta?
Trebuie sa existe o modalitate ca cei care au participat la a lua aceasta hotarare sa fie cercetati penal.
Si pentru asta maine ma duc si-mi inchei socotelile si cu Romtelecomul si in mod ce mi se pare normal, niciodata de acum in colo o companie de asigurari ce se numeste Astra sau are legatura cu actionarii Astra nu va mai fi o optiune pentru mine si pentru banii mei.
Consider ca fac singurul lucru eficient care sa arate celor din conducerea Romtelecom si Astra care au luat parte la decizia de a mari numarul de clienti cu japca ca astfel de practici tin de capitalismul primitiv, prost inteles si cu piederi mari ,mai ales pentru Romtelecom, pe termen mediu si lung prin pierderea clientilor si potentialilor clienti.
Au fost atat de prosti incat au riscat sa faca aceasta excrocherie in timp ce pe piata exista o oferta de la o companie rivala ce ofera servicii comune cu Romtelecom plus televiziune la un pret la jumatate fata de romtelecom.

Daca cineva din conducerea Romtelecom sau Astra citeste acest comment sa stie ca si-au luat salariile degeaba pe posturile ocupate cand au hotarat sa faca acest parteneriat. O idee mai proasta nici ca se puta lua. Va-ti luat adio de la multi clienti care s-au simtit fortati sa-si piarda timpul sunand la telefoane/mers la magazine Romtelecom sa anuleze ceva ce nu-si doreau. Sunte-ti niste tampiti cu diplome si salarii mult prea mari pentru cat va duce capul. E bine ca cei care va angajeaza pe posturile alea smechere sunt in general mai prosti ca voi (culmea dar exista si asa ceva).
Bafta si astept cu nerabdare sa nu mai aud de Romtelecom sau Astra niciodata.

ionut , 10 May 2010
...
Pai ASTRA a ajuns sa ia cu japca de la angajatii care au avut bunul simt sa nu insele clientii astra care vroiau o polita rca,inspectorii trebuie sa le dea obligatoriu acele polite.daca clientul refuza acea polita pe locuinta era anulata iar acum acele polite au fost activate de catre sediul central,cu ce drept?stiu cei din sediul central ce a fost cu acele polite?cum e posibil sa obligi pe inspectorii de asigurare sa plateasca acele polite care au fost anulate?jaf la drumul mare cu romtelecom cu inspectorii de asigurare oare ce mai urmeaza?
duty , 26 May 2010
REZILIEZ CONTRACTUL SI CER DESPAGUBIRI
Si eu am primit o minunatie de "asigurare" de la Romtelecom + Astra ! Angajatii celor doua firme nu se intreaba daca eu am o casa pe care sa o asigur ?( LOCUIESC CU MAMA IN ACEEASI CASA SI MAMA ARE DEJA ASIGURARE LA ALTA FIRMA ! CONTRACTUL CU ROMTELECOM/CLICKNET/DOLCE ESTE PE NUMELE MEU !)."Oferta" a fost asa de bine ascunsa si era cat pe ce sa am o asigurare de locuinta fara sa-mi dau seama !( "OFERTA" ESTE PE SPATELE FACTURI UNDE NU PREA SE UITA NIMENI ! ACOLO DE OBICEI SUNT PUSE RECLAME SAU MODALITATI DE PLATA ALE FACTURII !!!) Doamna de la Romtelecom incearca sa spuna ca nu a fost cu rea intentie .
Am cateva intrebari :
1) DE DE AU FOLOSIT DATELE MELE PERSONALE FARA ACORDUL MEU ? ( asta este frauda ! acordul meu privind folosirea datelor personale este numai si numai pentru serviciile contractate si nimic altceva !))
2) DE CE AU PUS UN TERMEN LIMITA PENTRU ATI EXPRIMA DEZACORDUL CU PRIVIRE LA ASIGURARE ? ( au pus 10 zile stiind ca majoritatea clientilor Romtelecom din provincie primesc facturile spre sfarsitul lunii cand deja cele 10 zile erau duse demult ,facturile fiind emise pe 13/14 ale lunii !!!)
3) DE CE PE PLICURILE CARE CONTIN FACTURILE ROMTELECOM NU AU SI O DATA A POSTEI DE EXPEDIERE SI DE PRIMIRE ? OARE SI POSTA ROMANA ESTE PARTE LA ACEASTA FRAUDA ?
4) DE CE OPERATOAREA DE LA "930" A FOST AMABILA SI A ANULAT ACEA ASA-ZISA ASIGURARE DOAR DUPA CE AM AMENINTAT-O CA SUN LA "PROTECTIA CONSUMATORULUI" ? (In oferta se spunea ca dezacordul se poate face doar la unul din sediile sau magazinele Romtelecom ! Cel mai apropiat sediu este la 50 km de localitatea unde stau !!! Asta arata inca odata reaua intentie si frauda care au pus-o la cale ilustri angajati din Romtelecom + Astra!)

Marin , 31 May 2010
ASTRA ASIGURARI
ASTRA Asigurari Timisoara de curand, practica un mod oarecum fin de excrocherie derulat prin intermediul POSTEI Romane, in sensul ca postasul iti comunica oferta firmei ASTRA ,,foarte convenabila,, ca o promotie de care poti beneficia, (cu numai 10 euro / 43 RON locuinta dumneavoastra este asigurata la suma de 20.000 euro pana la sfarsitul perioadei inscrisa in polita dumneavoastra de asigurare.In plus evitati amenda de pana la 500 RON prevazuta de legea nr.260/2008 la articolul 32.Simplu, rapid, fara macar sa iesiti din casa!.Asa suna oferta lor, iar daca te hotarasti sa accepti oferta, prin intermediul postasului ti se aduce chitanta ca ai platit (atentie, chitanta cu antetul Postei Romane), insa polita de asigurare ti se spune ca o vei primi mai tarziu prin posta. De fapt excrocheria vine prin aceea ca polita ta de asigurare nu o vei mai primi niciodata, iar daca o sa ai curiozitatea sa te interesezi vreodata de ea, vei constata de fapt ca polita de asigurare a fost facuta pe o perioada retroactiva si ca nu mai e valabila (maginativa cati pensionari, batrini sau chear familii ocupate cu probleme curente au curiozitatea sa se intereseze de situatia politei de asigurari facuta in acest mod mai ales ca totusi nu e o suma exraordinar de mare Cei de la ASTRA ASIGURARI stiu ca s-a prelungit perioada obligativitatii intocmirii politei de asigurari pentru imobilele persoanelor fizice.
De fapt, cei de la ASTRA ASIGURARI te-au ales pe tine cetatean onest pentru ca te aveau in baza lor de date cu o polita veche de asigurari pe care tu ai facut-o candva cu ei. De acolo au stiut cine esti si adresa de domiciliu.Succes celor ce vor sa stie daca polita lor de asigurare facuta la ASTRA Asigurari in colaborare cu Posta Romana mai este valabila.
Slobodan , 24 March 2011

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

Bega Tehnomet

 

 

Toate categoriile