Timisoara

°C

EDITORIAL

Lia Lucia Epure



PDL, la groapa din cimitir!

lia.jpgProcentul de 12 la sută, la care a ajuns, la nivel naţional, gradul de simpatie şi încredere al populaţiei în PDL nu este o surpriză. Adică, nu pentru persoanele inteligente. Şi aşa cred că este încă prea mare pentru suma de mizerii pe care acest partid a reuşit să o cumuleze împotriva românilor. Împotriva „propriului popor”, cum îndrăzneşte Băsescu să-i numească pe românii din România. Procentele se analizează de specialişti, în vreme ce amărâţii inundaţi din mai multe părţi ale ţării îşi ling rănile durerii. Unii dintre ei nu mai au aproape nimic. Ba au: noroi în case, în grădini, dar şi un gol în inimă, al dezamăgirii lor. În vreme ce aceste informaţii despre tot ceea ce este în jurul nostru curg în sensul unic al distrugerii noastre, aveam să asist la o scenă, petrecută, recent, într-un cimitir din Timişoara. Săpând o groapă, doi oameni simpli, gropari, discutau politică şi făceau comentarii de un bun-simţ care i-ar umili pe Boc şi Băsescu împreună şi pentru care ar trebui să le fie mare ruşine. Groparul 1 : „Ai văzut tu unde este fata aia a lu’ Băsescu, în vacanţă? În Dubai. Tu ştii cât e camera, pe noapte, acolo? 1.000 de euro!” Groparul 2: „Tune-o, tu, s-o tune!”. Groparul 1: „Păi, Băsescu acesta, chiar vrea toate numa’ pentru el? Cine se crede ăsta? Ceauşescu?”. Nu am mai ascultat, deşi aş fi vrut să aflu până la capăt mai multe observaţii ale acestor doi oameni. Simpli, dar nu proşti. Simpli, dar nu manipulabili. Poate că l-au votat, poate că nu. Nu au spus asta, cât timp eram aproape de ei, dar ştiau semnificaţia tarifelor de lux dintr-o destinaţie exotică, ştiau că dacă fiica unui preşedinte poate locui cu un tarif de 1.000 de euro pe noapte, atunci tatăl - jucător este un cineva care „vrea totul pentru el”. Oamenii au decodificat lăcomia şi hoţia. Specifice unui dictator. De ce? Pentru că numai un alt dictator poate fi comparat cu Ceauşescu, după care acum numai nişte naivi mai pot jeli! Nu doar analiştii politici pot descifra comportamentele persoanelor publice, ale decidenţilor din viaţa noastră. Există o mulţime de oameni simpli, gropari din cimitire sau alţii, care sapă la drumurile şi podurile ce se surpă sistematic, sub căderile de ape care nu mai contenesc, oameni care văd, gândesc, ştiu şi se crucesc de spaima că lor nu le este… spaimă! Ei nu se tem nici de ape, nici de furia oamenilor care sapă gropi, pentru că, pur şi simplu, îi ignoră. Aceşti obraznici ai politicii româneşti, în frunte cu pdl-iştii, criticaţi la groapa din cimitir, au un reprezentant local, la Ghiroda, arestat pentru tupeul inimaginabil de a fi cerut 8.000 de euro pentru o intervenţie la administraţia locală! Adică, pentru opt nopţi într-un hotel din Dubai! Minunat, adorabil, fermecător. Iată cum ne „îndrăgostim” noi de politică, iată cum privim noi la faţa unora dintre „ei”. Ce ruşine! Ce mizerie! Aş vrea să ştiu ce au de spus groparii din cimitir. Dar, mai ales, groparii României.
 

Citiri: 1459

Comentarii (4)

"Inteligentii"
Probabil nu e o surpriza pentru aceleasi persoane "inteligente" pentru care nu e o surpriza nici faptul ca 41% l-ar vota pe Ceausescu daca ar avea ocazia.

Editiile locale Ziua sunt foarte bune pe partea sociala, administrativa, economica, sportiva ... ofera o gramada de informatii, stau insa prost cu partea politica unde sunt orientate intr-o singura directie, la fel ca si trustul Intact (Antenele, Jurnalul National, etc). Pot intelege o critica a guvernului/presedintelui atunci cand face prostii, dar daca e permanenta deja denota partizanat politic. Din pacate in Romania presa trage doar intr-o singura directie ... ori e impotriva guvernului (90% din presa), ori il sustine indiferent de prostiile pe care le face. Nu exista presa echidistanta politic in Romania. Eu unul m-am saturat si de permanenta atitudine politica de la Intact si de cea de la Ziua ... vreau sa vad ca exista ziaristi de ambele parti ale baricadei la acelasi ziar. Atunci o sa am incredere in articolele politice ...
DanT , 27 July 2010
Lia Gamalia
Cucoana , care te dai drept ziarista, " rupta din coasta lui rosca-stanescu", nu esti altceva decat gamalia de la acul cu care se scobeste in dinti tov fni-vantu & acolitii !
rusinica, rusinica....
robu` , 27 July 2010
Am avut.
AM AVUT MAI MULTA INCREDERE IN DUMNEAVOASTRA (STIMATA)DOAMNA;NU POT SA INTELEG DECE TOTI DAR TOTI ZIARISTI IN ULTIMUL TIMP TRAG (DACA SE POATE CHIAR CU TUNUL) IN BASESCU SI P.D.L. PARCA PANA ACUM CELELALTE PARTIDE ERAU SAU SUNT VIRGINE ? ? NU AU VAZUT NICI......NICI HABAR NU AU CEI ....SEXUL DAR ALTCEVA NU AU FACUT DECAT NE-O TRAS PE.....
Toni pensionarul. , 27 July 2010 | url
Articol penibil, autoare si mai penibila
Daca voi fostii securisit ati dus-o mai bine pe vremea lui Ceasca si acuma ati dat un pic de greu...e problema voastra, nu denigrati actuala conducere ca nu mai puteti voi fura. Articolul asta e un exercitiu esuat de propaganda de proasta calitate.
TM , 27 July 2010

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

Toate categoriile