Timisoara

°C

EDITORIAL

Lia Lucia Epure



Mitropolitul Banatului, fiul Caransebeşului, părintele Banatului

lia(55).jpgToată suflarea ortodoxă din Banat aşteaptă  cu sufletul la gură ziua  de 21 iulie. Este ziua în care se reuneşte Sfântul Sinod şi ziua în care, aşa cum era promis printr-un comunicat de presă, se aşteaptă corectarea unei mari umilinţe ce i s-a făcut ÎPSS Nicolae, mitropolitul Banatului, prin ridicarea dreptului de semnătură.  Este binecunoscut, mai ales timişorenilor, faptul  de a se fi  adunat mii de semnături în favoarea mitropolitului Banatului, cu cerere specială de a i se reda dreptul de semnătură, aşa cum, de-a  lungul vremii, toţi mitropoliţii l-au avut în România. Nedreptatea făcută mitropolitului  Banatului este prima de acest fel din Biserica Ortodoxă Română. Mitropolitul Banatului este fiul Caransebeşului, ce deţine episcopie  înfiinţată prin decret de către Împăratul Franz Joseph,  reînfiinţată  chiar de către mitropolitul Nicolae, în 1994. Părinţii mitropolitului se odihnesc  lângă  Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Caransebeş,  iar modelul  de atitudine  ierarhierească,  dar umană cu orice preţ,  impus de ÎPSS Nicolae,  este unic. Bunătate, modestie, înţelegere, capacitatea de a reuni forţele binelui, compasiune pentru cei  în nevoie, umilinţă creştinească, toate sunt numai câteva din  calităţile  evidente  ale modului în care-şi afirmă personalitatea. Catedrala Mitropolitană este tristă fără mitropolitul ei. Catedrala este a mitropolitului,  de aceea se şi numeşte aşa… Aşteptând cu sufletul deschis  reparaţia morală de care are nevoie cel mai înalt ierarh din clerul bănăţean, constatăm  cu bucurie că toată lumea îşi doreşte revenirea mitropolitului  la  cele obişnuite lui. Chiar dacă starea fizică  este amprentată de vârsta  înţelepciunii,  calitatea spiritului şi a intelectului  sunt  neatinse de  vreo întâmplare nefericită. Liturghiile din Banat au o topică specifică, oamenii fiind obişnuiţi cu ea, iar orice ingerinţă de altă natură, chiar şi cu aparentă bună intenţie, nu face decât să  ridice semne de întrebare. Din  această perspectivă, Biserica  Ortodoxă din Banat are un părinte. El se cere respectat. Există legile nescrise, aşezate peste cele scrise, care impun  decenţa relaţiilor  din lumea  aceasta  tainică, fără de care nu am exista. Lumea din liniştea bisericii, fără de care  am fi mai săraci. Aşteptăm că Prea Fericitul Daniel, care este fiul duhovnicesc al mitropolitului Nicolae, să fie garantul celei mai înţelepte decizii a Sinodului din 21 iulie. Aşteptăm ca bisericii bănăţene  să i se lase liniştea, caracteristică zonei noastre, şi   să i se dea girul continuităţii tradiţiei, din care nu poate lipsi un mitropolit bănăţean. Îl avem, îl respectăm şi îl susţinem, aşa cum ne-au învăţat bunicii şi părinţii: să respectăm  tradiţia, să  fim toleranţi, dar să nu ne lăsăm umiliţi…


 

Citiri: 1345

Comentarii (22)

paisie, pleaca
Te rugam, pleaca! stii tu, acolo unde-si duce mutu iapa
G Heorghe Ion , 14 July 2011
Paise plaeca din Timisoara!!!!!!
Esti o rusine Paisie pt ortodocsii banateni. Ce ai facut de cand esti episcop vicar? 100.000 vizualizari pe cele doua site-uri, demolatoare la adresa BOR. Nu ti-ai dat doctoratul. Nu ai scris o carte. Nu ai scris un articol. Esti penibil!
Valeriu , 14 July 2011 | url
doamna Lia Lucia,iti multumim pentru constanta convingerilor si ajutor fratesc !
Lia, iti multumim pentru ca tii treaza flacara sperantei banatenilor-timisorenilor,
in mai bine, in revenirea la o situatie normala in Mitropolia Banatului,prin redobandirea drepturilor chiriarhale de catre IPSS NICOLAE al Banatului,la sf sinod din data de 21 iulie 2011 d.Hr.
cred din toata inima ca la sf sinod ce va avea loc,va prevala intelepciunea si dragostea in detrimentul ipocriziei si uneltirilor...
interese sunt de mai multe facturi:economice,imobiliare,putere nemasurata, din partea "colaboratorilor" numiti si crescuti aproape de el de Inaltul Nicolae!
sunt si interese mai inalte din partea Patriarhiei Romane pe care nu dorim sa le abordam in acest articol.
dincolo de problematica recastigarii dreptului de semnatura de catre IPSS Nicolae-in fapt o mare responsabilitate, iar nu un privilegiu- ramane intrebarea:
CE VA FI DUPA...!
CREDINCIOSII CATEDRALEI MITROPOLITANE , 14 July 2011 | url
multumiri
Multumiri pentru toate articolele care l sustin pe Mitropolitul nostru drag,21 iulie speram ca va fi o zi memorabila,Doamne ajuta!
elvira , 15 July 2011
multumim elvira-viorica- pentru ca i multumesti liei...
prietenii stiu de ce!
pa!
si pupici dulci!
CREDINCIOSII CATEDRALEI MITROPOLITANE , 15 July 2011 | url
vorbe goale
Liturghiile din Banat au o topica specifica...adica nu sunt aceleasi trei Liturghii din lumea ortodoxa?...Daca doamna Lia se refera la ce cred eu,termenul corect e...mimetica.Adica 60 de rataciti fac gargara pe treptele Catedralei.
viorel , 15 July 2011
vorbe goale
Liturghiile din Banat au o topica specifica...adica nu sunt aceleasi trei Liturghii din lumea ortodoxa?...Daca doamna Lia se refera la ce cred eu,termenul corect e...mimetica.Adica 60 de rataciti fac gargara pe treptele Catedralei.
viorel , 15 July 2011
Butoaiele goale fac cea mai mare galagie
Iar a aparut otrava. Si iar posteaza de doua ori, ca balbaitii. Ignorarea e cea mai buna politica. Vorba cuiva, citat de intelepciune: "Certandu-te cu cine are dreptate, poti numai sa pari prost sau misel".
JOS PAISIE!!! SUS NICOLAE!!!
cititor , 15 July 2011
d-nei Lia...
D-na Lia,sunt un nemernic care-l sustine pe Metropolitul Corneanu Nicolae,dar am facut o prostie....si-mi cer scuze. Am vrut sa fac o petitie de sustinere,dar am scris in numele luyi Armand Dusovski.... Stiti ca scrie carti,iar eu nu stiu sa formulez.... Va rog,ajutati-ma sa fac si eu petitia aia,ca pe Armand D.nu-l intererseaza chestiile bisericesti si,nu stie despre ce-i vorba. Ca,eu ca frate de suferinta,n-am vrut sa ma fac de rusine ca nu stiu sa scriu literar sau gramatical,corect.
Dar ma bucur ca l-ati sustinut tot timpul si,va multumesc mult.
Imi cer scuze....ptr.tot.
lucian , 15 July 2011 | url
pentru Lucian
Sa alcatuiesti o petitie nu e greu,trebuie doar sa urmezi niste reguli elementare.Atentie insa la continut...Nu uita sa folosesti urmatoarele expresii...Uzurpator hraparet,Mafia paisiaca,Iuda,Brutus,Alba ca zapada,Spanul,samd...Dupa aceea scrie despre tristetea porumbeilor din Piata Operei, urlatul sinistru al cainilor din cuprinsul judetului iar in final intreaba-te retoric...Dar maine,va mai fi pamant?Mai fiv-or toate cate sunt?Si pentru cine mai rasari,tu,Soare sfant?...Succes.
viorel , 16 July 2011
viorel s a metamorfozat:din omida a devenit...fluture! dar ce fel de fluture?
chestia cu soare sfant imi suna cunoscut!
expresia este de la o miscare de trista amintire din perioada interbelica...
lasa ne viorele, meri in stele!
don giovani , 16 July 2011 | url
...
Varu,miscarea de trista amintire l-a avut membru si pe vesnic tanarul mitropolit...iar daca aceste cuvinte iti suna cunoscut,inseamna ca ai fost la o inmormantare unde preotul a citat din Cosbuc...Moartea lui Fulger. Oricum nu cred ca a fost...Preot ortodox,de pe forum,el e prea incult.
viorel , 16 July 2011
auto-referat nerecunoscut...plin de smerenie
viorele, spune-i mult iubitului si marelui teolog si ctitor doritor de scaun mitropolitan, sa-si pregateasca un referat-autoevaluare pentru SS cu realizarile lui marete din ultimul cincinal, realizari datorate tineretii creatoare-de scandaluri si discernamantului integru intru administrarea uneltirilor si dezastrului.
Sa nu uite sa treaca ctitoririle marete-vezi dezastrul de la Romanesti si deportarile calugarilor in dube pazite de mascati. La activitatea liturgica sa treaca predicile rastite si jignitoare care aduna oamenii in...afara bisericii, liturghiile in duh de iubire si pace asigurata de...politie. Sa mai treaca si iubirea frateasca reflectata in ziare, bloguri, linistea asigurata de amenintari, mutari, caterisiri, respectul pentru aproape-le toti oamenii de afaceri, ascultarea fata de chiriarh-pe la usi, pe dupa colt, pe la ce mai spun altii.
La activitatea pastorala si misionara sa treaca super doctoratele, cartile, articolele si... referatele inspre SS intru probusirea bisericii. Si ca sa fie mai credibil de data asta referatul, sa ceara si un aviz medical...daca n-are timp sa se duca la doctor, sa-si puna propria parafa ca doar, de, are drept de semnatura.
La sfarsitul referatului ar trebui sa multumeasca filial lui IPS Nicolae si sa arate cam ce-ar mai vrea sa faca in continuare ca sa nu ne trezim tot cu...surprize, surprize!
Asteptam Sfantul Sinod!
un oarecare...fara drept de semnatura , 16 July 2011
sa fim putin organizati
Vad ca vrei putina sistematizare...s-o luam deci pe rand.In urma cu cativa ani Mitropolia era in faliment,culmea,fara sa fie angajata in investitii majore...Mergeti in alte zone ale tarii si o sa vedeti atmosfera de munca.Disciplina clerului...la pamant.Lucrarea pastorala si administrativa...dolce far niente(somnolenta totala).Ori oamenii treziti din somn sunt in general buimaci,la fel ca tine.Egreu pentru Paisie sa desteleneasca tarina,dar o face cu tenacitate,spre supararea multor paraziti.
viorel , 16 July 2011
sa fim putin organizati
Vad ca vrei putina sistematizare...s-o luam deci pe rand.In urma cu cativa ani Mitropolia era in faliment,culmea,fara sa fie angajata in investitii majore...Mergeti in alte zone ale tarii si o sa vedeti atmosfera de munca.Disciplina clerului...la pamant.Lucrarea pastorala si administrativa...dolce far niente(somnolenta totala).Ori oamenii treziti din somn sunt in general buimaci,la fel ca tine.Egreu pentru Paisie sa desteleneasca tarina,dar o face cu tenacitate,spre supararea multor paraziti.
viorel , 16 July 2011
faptele vorbesc
Ne-am dat si noi seama ca ii e greu episcopului sa tot incerce sa para altceva decat este-un impostor inganfat si o rusine pentru biserica. Tenacitatea si-o foloseste in uneltiri si scandaluri si in destelenirea urii si razbunarii fata de preoti si enoriasi.Si in Banat a fost si este atmosfera de munca acolo unde sunt preoti vrednici. Parazit este el, in afara de liturghii, unde oricum trebuie sa mearga n-a facut nimic, a semanat in pamantul destelenit cu atata greutate confuzie, batjocura si lehamite.Lucrarea pastorala si administrativa-dolce far niente este chiar el.Sunt cativa consilieri acolo de zece ori mai buni si mai harnici decat el Sa plece in locuri cu pamant mai nisipos unde ii este mai usor sa leneveasca si sa si ascunda mojicia.Pe noi nu ne mai duce, nici el si nici trepadusii lui ca tine.
un oarecare...fara drept de semnatura , 16 July 2011
privitu l ai in "ochii de jeratic",plini de manie pe UZURPATOR?!
unii dintre noi da!
si am fugit de el, ca dracu de tamaie!
don giovani , 16 July 2011 | url
putina consecventa
Mai fratilor,fiti mai consecventi...Acum spui ca la Mitropolie sunt consilieri buni si harnici,pana mai ieri erau doar tradatori si incapabili.Ce s-a schimbat asa deodata?...Nu e greu sa fii intelept si bun cand nu ai nici o pretentie de la subordonati,cand vrei sa-i pui la munca devii dictator,tiran...cu ochi de jaratec.Daca ti-ai facut datoria esti linistit,daca nu ...strigi si tu...de ce ai venit mai inainte de vreme ca sa ma chinuiesti?
viorel , 16 July 2011
geniul discordiei
Nu ne pune pe noi la munca nici episcopul si nici arhiepiscopul.Biserica este a lui Hristos si noi Lui ii slujim, fiecare in functie de constiinta lui.oamenii pe care i a plantat el destelenind pamantul de preoti harnici distrug ce-au facut altii.Asta-i tot, asa ca sa nu se mai infoaie in pene cu ce fac altii, el n-a fost in stare sa se puna la munca in primul rand pe el.Asta inseamna omul discordiei, al distrugerii.Il mai faceti acuma si geniu neinteles!PENIBIL!sa duca sa scrie poezii la manastire!
un oarecare...fara drept de semnatura , 16 July 2011
domnu paisie sa inceapa cu sine insusi metanoia-schimbarea firii
domnu paisie, nu stie sa multumeasca nici macar celor foarte harnici!
le gaseste la toti nod in papura!
daramite sa mai binecuvinteze copii si enoriasii prezenti .
ESTE MULT PREA GRABIT sa incheie slujba"impecabil" !
fata preotului de la margina,de nota 10,00 pe linie a avut un soc atunci cand a fost umilita in public la manastirea luncanii de sus, pe motiv ca nu citea"impecabil" apostolul!
si i s a luat din maini...
decat asa arhiarau mai bine duca se pe dudau!
popa de la tara , 16 July 2011 | url
pentru o intelegere mai usoara
Oriunde in lume,cand ceva merge prost...se schimba conducerea. Iar inceputul revenirii este marcat de cuvintele...UNDER NEW MANAGEMENT...Asta-i viata.
viorel , 16 July 2011
"management defectuos"-conducere catastrofica- marca paisie logofeteanu.
praf si pulbere in urma lui, a UZURPATORULUI !
numai BUNUL DUMNEZEU CU MILA SA, NE MAI AJUTA SA VEDEM LUMINA DIN VALATUCII DE CEATA DEASA CARE NE CUPRIND...
PS. OARE DE CE EVITA SISTEMATIC DE PESTE 2 LUNI SA MAI INTRE IN SF CATEDRALA MITROPOLITANA, domnu paisie?!
Va raspund pe data:de teama ca va fi huiduit pentru UZURPAREA calitatilor chiriarhale a Parintelui Mitropolit Nicolae al Banatului.
se spune ca insusi Inaltul Nicolae, nu i mai da Binecuvantare sa slujeasca acolo!
cat priveste noul manager paisie este o CATASTROFA !
faptele vorbesc de la sine !
a se vedea si comentariul de mai sus"faptele vorbesc"!
oricum Biserica nu trebuie sa devina "pestera de talhari "!
popa de la tara , 16 July 2011 | url

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

 

belvedere