Dacă nu aţi văzut cum îşi bat joc chinezii de Timişoara, atunci să mergeţi în centrul oraşului, în clădirea monstruoasă, din sticlă, cea pe care au contestat-o societatea civilă, specialiştii, politicienii, deopotrivă, să vedeţi cum, sub ochii neputincioşi ai administraţiei locale, ai medicilor de resort, se petrece următoarea degradare şi ruşine:  chinezii care  deţin aşa-zisul local asiatic pun, cu neobrăzare, afişe scrise cu mâna,  nişte petice din  hârtie, lipite  aiurea pe uşă, despre „produsele” lor,  toate reci, aduse din ceva congelatoare necontrolate de instituţiile care  vizează şi au grijă de sănătatea populaţiei,  să vedeţi impoliteţea, scrisă cu ură pe feţele lor, derutate de  civilizaţia europeană, aşa cum este ea, pe care nu o pot pricepe. Mergeţi să vedeţi, aproape că scriu aceste  cuvinte cu disperarea acelui care, iubindu-şi urbea, simte dezastrul, nu mă consideraţi vreo naţionalistă neliniştită, pentru că nu sunt, dar nu sunt de acord ca, în numele democraţiei şi al toleranţei universale, să lăsăm să ni se fure până şi igiena! Chiar nu putem lăsa! Am fost şocată, mă simt vinovată că nu m-am  plimbat de mult  prin Timişoara, la pas de duminică, mă simt vinovată pentru că acceptăm  această degradare  de civilizaţie. Îmi vine să organizez un miting şi să strig, îmi vine să vă chem pe dumneavoastră, locuitorii Timişoarei, să facem o revoluţie a bunului-simţ, să scoatem în afara legii kitsch-ul , urâciunea, mizeria, tot ceea ce face viaţa mai greu  acceptabilă, la Timişoara. Parcă nu era de ajuns faptul că la Timişoara, în Piaţa Operei şi pe strada Alba-Iulia  sunt magazine de duzină,  cu mărfuri mai proaste decât pe „Fâşia Gaza”, parcă nu ajunge dominaţia caselor ţigăneşti, pe care, până şi copiii din campania „Nu te pune cu timişorenii!” îşi doresc să nu le mai vadă, parcă nu ajunge că toate strădaniile pentru  oraş bat pasul pe loc! Ei, dacă mai trebuia ceva nou atunci avem: vitrine  scrise urât de chinezi care poate nici limba lor nu o ştiu corect! Dumnezeu mai are loc în grădina sa şi pentru astfel de încercări, pentru ca noi, timişorenii, să avem mereu câte ceva de făcut pentru a ne putea apropia de podiumul  gloriei de odinioară.
Vă rog să mergeţi în Piaţa Operei, la clădirea din sticlă, capătul dinspre strada Alba-Iulia. După ce o să plângem împreună, vă rog  să veniţi cu noi la toate instituţiile care trebuie să elimine mizeria de acolo. Este prea mult!