Acasă Eveniment Eduard, tatăl unui copil de 5 luni, al cărui trup a fost...

Eduard, tatăl unui copil de 5 luni, al cărui trup a fost scos după cinci zile de scafandri din apele Mureșului, trebuia să se căsătorească luna viitoare

DISTRIBUIȚI

După cinci zile de căutări, scafandrii au reușit să scoată din apele Mureșului cadavrul unui dintre cei patru dispăruți în seara de duminică 30 aprilie, atunci când o barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat undeva lângă Semlac, scrie specialarad.ro.

În acea barcă se afla și Alina Luca, o tânără mamă în vârstă de 28 de ani, care luna viitoare, în iunie, trebuia să se căsătorească cu Eduard Iulian Buzura, iubitul ei în vârstă de 29 de ani, alături de care are un copil în vârstă de doar 5 luni.

Soarta a fost extrem de crudă cu cei doi… Eduard a dispărut în apele Mureșului imediat după ce barca s-a răsturnat, iar Nicolas, copilul ei, a fost găsit înecat la câteva zeci de minute după tragicul eveniment. Alături de Eduard, Mureșul a mai înghițit trei persoane, un bărbat din Nădlac în vârstă de 31 de ani și alți doi copii, un băiat și o fetiță.

„De ce mi i-ai luat doamne pe amândoi, cu ce ți-am greșit să îmi faci așa ceva? Nu voi putea trăi niciodată fără ei doi, ai mai lăsat și un copil fără tată, de ce mă pui în halul ăsta la încercare? Trebuia să fie cel mai frumos an și l-ai transformat într-un coșmar din care nu ne putem trezi. Vă voi iubi mereu!”, a scris, într-un mesaj încărcat de durere, Alina pe contul ei de Facebook.

Comentarii

comentarii