Acasă Actualitate Educația, azi, în Timișoara culturii europene

Educația, azi, în Timișoara culturii europene

213
DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest din Timişoara, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, a organizat cea de a șaptea ediție a conferinței „Educația azi, în Timișoara culturii europene”, finanțată de Consiliul Județean Timiș prin Programul TIM CULTURA 2021.

Conferința s-a  derulat online. Pe parcursul conferinței au participat aproximativ 450 de participanți elevi, studenți și profesori din județul Timiș și din județele învecinate.

Conferința a reunit într-un spațiu comun teoreticieni, practicieni și studenți din domeniul formării cadrelor didactice, în scopul identificării unor soluții pentru îmbunătățirea, consolidarea și implementarea bunelor practici în formarea cadrelor didactice. În deschiderea conferinței, au luat cuvântul Prorectorul Universității de Vest din Timișoara, Conf. Univ. Dr. Mădălin Bunoiu, Inspectorul Școlar General al IȘJ Timiș, Prof. Marin Popescu, Directorul DPPD-UVT, Conf. Univ. Dr. Habil. Marian D. Ilie și  Vicepreședintele OSUT, studenta Roxana Matei.

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Programul de prezentare și evaluare a bunelor practici didactice, dezvoltat în cadrul conferinței „Educația azi, în Timișoara culturii europene”, va susține, o dată în plus, orientarea comunității UVT către instrumentele didacticii practice, orientate spre necesitățile studenților. Vom continua să accentuăm această latură practică a activităților didactice, prin cât mai multe specializări și programe corelate.”

În plenul conferinței au fost prezentate comunicări având ca tematică predarea online, cu accent pe proiectarea lecțiilor. Lucrările conferinței au continuat cu cinci workshopuri tematice. În patru dintre acestea au fost prezentate, analizate și discutate secvențe filmate din timpul activităților desfășurate de participanți cu elevii, dar și proiecte de lecție. Au fost, astfel, evidențiate exemple de bune practici și sugestii pentru activității educaționale eficiente. În cadrul acestor workshopuri au participat aproximativ 350 de studenți și profesori din învățământul universitar și preuniversitar. În cel de al cincilea workshop a avut lor Gala Eco-Vital, gală la care au participat aproximativ 100 de elevi, studenți și profesori. Gala a prilejuit premierea mai multor elevi, pentru activități inovative cu caracter nonformal derulate atât online cât și față în față, în cadrul activităților Eco-Vital, în perioada 22 – 30 octombrie 2021.

Proiectele premiate sunt:

Atitudini de valoare într-o lume în schimbare : Rebeca Denisa Dan – premiul I, Ioana Rebeca Pascu – premiul II,  Flavia Costina Căprariu – premiul III, Alina Melnic – Mențiune, Ana Maria Preducă – Mențiune, Isabela Vesa – Mențiune;

Calitatea vieții prin contribuția mea: Sara Kaycsa – premiul I, Maria Rarinca – premiul II,  David Peiov – premiul III, Herman Robert Tomoniu – Mențiune, Timea Waltner Tautzenberger – Mențiune, Alessandra Maria David – Mențiune;

Frumos și bine, util și plăcut – valori și principii de viață: Andreea Briana Toma– premiul I, Adme Strumberger – premiul II,  Fabian Popescu – premiul III, Andreea Alexandra Drașoveanu – Mențiune, Gabriela Vancea – Mențiune, Ada Spătaru – Mențiune;

Și fotografiile spun o poveste din care putem învăța: Elias-Cadmiel Neagoe – premiul I, Denisa-Gabriela Resa – premiul II,  Ștefania Cirtea – premiul III, Brianna Orobeți – Mențiune, Luca Vicol-Caragea – Mențiune, Mircea Șerbănescu – Mențiune;

Cântecul naturii: Elena-Raisa Boldeanu– premiul I, Maya-Ecaterina Giotea– premiul II,  Delia-Maria Stana– premiul III, Thomas Edgar Braun – Mențiune, Luca Lazăr – Mențiune, Maria-Ioana Șaptebani – Mențiune.

În ultima parte a conferinței au avut loc gala de premiere a activităților didactice propuse în competiția de schimb de bune practici. Au fost premiate cele mai bune nouă exemple de bune practici la clasă. Propunerile de proiecte și activități au fost în prealabil evaluate și clasificate de către specialiști ai Unității de Cercetare în Educație a Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație din cadrul Ministerului Educației și Cercetării. În cadrul galei, premiile au fost anunțate de către Cercetător Principal I dr. Ciprian Fartușnic, în calitate de reprezentant al comisiei de evaluare. Câștigătorii competiției „Educația Azi” din acest an sunt:

Sorina Ramona Stoicănescu, Școala Gimnaziala nr 24 din Timișoara, Premiul I

Daniel-Alex Milencovici, Școala Gimnazială nr 2 din Timișoara, Premiul II

Florica Prisacariu,  Liceul Teoretic Peciu Nou, Premiul III

Corina Balintoni, Școala Gimnazială Eftimie Murgu din Lugoj, Mențiune

Mihaela Costache, Școala Gimnazială Câmpuri, Mențiune

Adriana Iuliana Bălaj,  Școala Gimnaziala nr 1 din Timișoara, Mențiune

Lucia Iulia Chirculescu, Școala Gimnazială nr 16 ,,Take Ionescu” din Timișoara, Mențiune

Adina-Ilioara Cherecheș, Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, Mențiune

Bianca Suiugan, student anul III, specializarea PIPP, Premiu Special Debutați

 

 

 

 

 

Comentarii

comentarii