Acasă Politica Elena Udrea a făcut baie de mulţime în oraşul arădean Pecica

Elena Udrea a făcut baie de mulţime în oraşul arădean Pecica

DISTRIBUIȚI

Ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a făcut "baie de mulţime", sâmbătă, în oraşul arădean Pecica, însoţită de ministrul Traian Igaş, care este din localitate, Udrea vizitând şi o piaţă, unde s-a jucat cu pui de raţă şi de găină şi a mâncat fructe şi plăcintă de la comercianţi. Elena Udrea s-a deplasat la Pecica pentru a semna contracte de finanţare a unor proiecte locale, însă în cea mai mare parte a timpului s-a plimbat prin localitate pe jos, inclusiv prin piaţa locală. 

Udrea, îmbrăcată cu o bluză portocalie şi pantaloni crem a fost întâmpinată la Primăria Pecica, cu pâine şi sare, de către primar, prefect, parlamentari şi lideri PDL, inclusiv preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici. Printre cei care au aşteptat-o s-a numărat şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, care este originar din localitate.

După o scurtă vizită la primărie, unde a primit flori ambalate în portocaliu şi trei pâini mari legate cu panglică tricoloră (pe care consilierii au aşezat-o în maşina ministrului), Udrea a fost însoţită pe jos, prin oraş, până în piaţa locală, unde a discutat cu comercianţi, s-a jucat cu pui de raţă şi de găină, a gustat din fructe şi din plăcinte oferite de comercianţi. Elena Udrea le-a spus oamenilor pe care i-a întâlnit că a venit cu bani la Pecica, iar aceştia i-au cerut să mai revină. ”Mă voi întoarce cu siguranţă, pentru că dacă acum am adus bani, trebuie să văd ce se întâmplă cu ei”, le-a spus Udrea localnicilor din Pecica. Un comerciant de cartofi care a discutat cu Udrea a spus, după plecarea acesteia, către colegii de masă, că se va vedea la televizor alături de Udrea cu "’marfă de contrabandă", iar cei prezenţi au râs de afirmaţia acestuia. Igaş a fost oprit de către localnicii care l-au recunoscut, iar el i-a prezentat lui Udrea pe vecini, foşti angajaţi sau pe naşul său, care comercializează produse tradiţionale.
După vizita în piaţă, Udrea a fost însoţită la Şcoala generală nr. 2, unde a fost servită, în hol, cu ţuică. Ministrul a refuzat, spunând că nu bea alcool nici când este doar pasageră în autoturism, dar a mâncat o plăcintă cu dovleac. În holul şcolii o aşteptau şi câţiva comercianţi de produse tradiţionale, iar Udrea a remarcat salamul de Pecica şi i-a transmis lui Igaş să aducă la Bucureşti alături de pâinea primită.
 
"Când aduci pâinea la Bucureşti, să pui şi salam de Pecica că nu ne supărăm", i-a spus Udrea lui Igaş.
 
În sala festivă a şcolii, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a semnat contracte de finanţare pentru două proiecte locale, însumând 28,5 milioane de lei. Primul proiect este în valoare de 28 milioane de lei şi prevede reabilitarea de drumuri şi trotuare în următorii doi ani. Al doiea proiect se referă la amplasarea a 19 camere de supraveghere video pe străzi pentru "creşterea siguranţei în spaţiile publice şi în trafic". Udrea a anunţat, totodată, că doreşte să sprijine un proiect din Pecica de construire a unui ştrand termal. "Vrem să construim un ştrand termal aici pentru a face concurenţă celor din Ungaria", a spus Udrea.
Elena Udrea a participat la Pecica şi la inaugurarea unui bloc ANL şi a unui parc pentru copii situat între blocuri, compus din câteva leagăne şi băncuţe. Udrea a refuzat invitaţia primarului Petru Antal de a tăia panglica acestui parc, spunând că eeste mai potrivit să facă edilul local acest lucru. Ministrul a vorbit cu oameni aflaţi în balcoane şi în faţa blocurilor şi a vizitat locuinţele ANL. 
Sursa: Mediafax

Comentarii

comentarii