Acasă National Elena Udrea, la DNA

Elena Udrea, la DNA

DISTRIBUIȚI

Președinta Partidului Mișcarea Populară (PMP), Elena Udrea, s-a prezentat miercuri seară la DNA pentru a fi audiată în dosarul în care este cercetat primarul municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan.

La intrarea în sediul DNA, Elena Udrea a declarat că a fost citată într-un dosar mai vechi al lui Gheorghe Ștefan. Surse judiciare au precizat că Elena Udrea a venit în calitate de martor.
În 28 mai, DNA a anunțat că primarul municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, este cercetat penal sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat de folosire a influenței sau a autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit DNA, începând cu 2009, Gheorghe Ștefan a administrat în fapt SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA), folosindu-se de interpuși, care au acceptat să figureze formal ca asociați și administratori.
“SC Strong Montaj SA a încheiat și a executat contracte vizând realizarea unor lucrări cu diferiți clienți și a achiziționat, de la o serie de furnizori, bunuri și servicii. Altfel spus, SC Strong Montaj SA s-a interpus în schimb, a făcut acte de comerț, implicând circulația banilor. Aceste operațiuni financiare ca acte de comerț, în efectuarea cărora s-a implicat Gheorghe Ștefan, sunt incompatibile cu funcția pe care o deținea, aceea de primar al municipiului Piatra Neamț și sunt menite să-i aducă sume de bani necuvenite”, susțin procurorii.
DNA preciza că, pentru a-și asigura o parte din aceste sume (cele rezultate din contractele încheiate de Strong Montaj cu autoritățile contractante, comune din județul Neamț — Tazlău, Gherăești și Drăgănești—, care se bucurau de finanțare din partea bugetului de stat conform HG 577/1997), Gheorghe Ștefan, deținătorul unei funcții de conducere în cadrul unui partid politic a folosit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, influența sa în relația cu funcționari publici din cadrul unor instituții.
“Este de precizat că necesarul de fonduri bănești de la bugetul de stat pentru finanțarea lucrărilor de alimentare cu apă a comunelor, lucrări acceptate în programul prevăzut în HG 577/1997, era evaluat anual de consiliile județene, după consultarea autorităților contractante locale. Propunerea de finanțare se trimitea MDRT, care comunica valoarea anuală a fondurilor alocate (de regulă insuficiente pentru a acoperi necesarul). Repartizarea pe comune a sumelor de la bugetul de stat se făcea de către consiliul județean. Listele cu modul de distribuire a banilor pentru fiecare autoritate publică locală contractantă se comunica apoi MDRT iar după aprobarea listelor se făcea plata”, se arăta în comunicatul DNA.
Pentru a controla modul de repartizare a banilor alocați de la bugetul de stat, Gheorghe Ștefan a susținut o anumită persoană să ocupe funcția de consilier personal al președintelui Consiliului Județean Neamț.
“În afara atribuțiilor de serviciu, acesteia i s-a permis să completeze listele comunicate MDRT cu date indicate de Gheorghe Ștefan. În această modalitate, Gheorghe Ștefan a reușit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, cu ocazia rectificărilor ori a alocărilor bugetare anuale, să direcționeze sume de bani, în special către acele autorități publice locale care aveau încheiate contracte cu asocieri din care făcea parte chiar Strong Montaj. Prin urmare, folosindu-se de influența sa (…), Gheorghe Ștefan a asigurat finanțarea lucrărilor executate de societatea comercială care-i aparținea și pe care o administra în fapt”, au mai reținut procurorii.

Comentarii

comentarii