Acasă Actualitate Elev de 14 ani bătut cu bestialitate, în stradă

Elev de 14 ani bătut cu bestialitate, în stradă

DISTRIBUIȚI

Violenţa în jurul şcolilor ia proporţii în vestul ţării. Un elev de 14 ani de la Şcoala Generală 12 din Timişoara a fost bătut în plină stradă. Elevul s-a lovit cu capul  de bordură şi a fost dus, miercuri, de urgenţă la spital. Poliţiştii suţin că incidentul a pornit de la o prostie. Elevii s-au certat de la o banală sticlă de apă. Martorii susţin însă altceva. „A fost o neînţelegere pe baza unei sticle de apă între un tânăr de 17 ani şi unul de 14 ani. Elevul de 14 ani a fost lovit, a căzut şi s-a lovit la cap. El a fost transportat de urgenţă la spital, iar elevul de 17 ani a fost condus la poliţie şi, în prezenţa părinţilor, a fost audiat. Dacă victima nu are nevoie de îngrijiri medicale şi viaţa nu i-a fost pusă în pericol, rămâne la latitudinea lui dacă va face o plângere penală”, spune Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş. Martorii povestesc că elevul de la Generală 12 a fost aşteptat afară de agresor, care l-ar fi fost lovit cu pumnii, în repetate rânduri.

Comentarii

comentarii