Acasă Actualitate Elevii timişoreni pot merge gratuit la dentist

Elevii timişoreni pot merge gratuit la dentist

DISTRIBUIȚI
Serviciul Public de Asistenţă Medicală Şcolară din cadrul Primăriei Timişoara a inaugurat un Centru stomatologic pentru elevi, chiar în centrul oraşului, în Piaţa Sfântul Gheorghe nr. 4. Toţi elevii pot fi consultaţi şi trataţi de stomatologi prezentând carnetul de elev, costurile fiind suportate de municipalitate.

 „Am dorit să amenajăm acest centru într-o zonă centrală, mult mai accesibilă, pentru a facilita accesul cât mai multor elevi la acest serviciu”, a declarat viceprimarul Timişoarei Adrian Orza. Acesta spune că amenajarea noului centru stomatologic a costat în jur de 15.000 de euro, iar aparatura medicală provine din cabinetele stomatologice care funcţionau, până nu demult, în unele şcoli timişorene. Centrul stomatologic pentru elevi va funcţiona zilnic, de luni până vineri, între orele 7-21, iar în cele trei cabinete stomatologice de aici vor profesa  şase medici şi 3 asistente. Reprezentanţii Primăriei Timişoara reamintesc că şi preşcolarii şi studenţii din Timişoara pot beneficia de servicii stomatologice similare. „Informăm persoanele interesate că pentru copiii preşcolari este asigurat acest serviciu prin  cabinetele  stomatologice pentru preşcolari, care funcţionează  cu acelaşi program, în clădirea Spitalului de Copii  "Louis  Ţurcanu" – Centrul de Diagnostic şi Recuperare Medicală "Cristian Radu Dunăreanu" de pe strada Iosif  Nemoianu nr.2. De asemenea, studenţii unităţilor de învăţământ superior de stat beneficiază de servicii  stomatologice în cabinetele care funcţionează în clădirea căminului studenţesc situat pe Aleea Studenţilor nr.1 şi în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Banatul" din Timişoara, Calea Aradului nr. 116”, spune viceprimarul Adrian Orza. 
 

Comentarii

comentarii