Acasă Actualitate Elevii unui liceu din Lugoj, gest superb în vreme de pandemie

Elevii unui liceu din Lugoj, gest superb în vreme de pandemie

DISTRIBUIȚI

Elevii Liceului Teoretic „Coriloan Brediceanu” din Lugoj au făcut un gest superb: au donat Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” sumele adunate pentru organizarea unor activități educative și culturale programate a se desfășura în această perioadă în unitatea de învățământ. „Situația fără precedent cauzată de epidemia de COVID-19, care a închis toate școlile din țară, pune în imposibilitate de desfășurare diferite activităţi educative și culturale proiectate a se desfăşura la liceul nostru în lunile martie și aprilie, printre ele fiind cele din Săptămâna “Școala altfel”, Balul Bobocilor și o activitate inițiată de catedra de limba și literatura română, în colaborare cu Teatrul Municipal Lugoj. Deoarece ambele acțiuni (Balul bobocilor și vizionarea spectacolului „Iona”) au presupus vânzarea de bilete care acum nu mai pot fi returnate elevilor din cauza prevederilor ordonanțelor militare, elevii organizatori ai Balului bobocilor au avut inițiativa de a dona sumele colectate Spitalului Municipal „Teodor Andrei” din Lugoj, pentru sprijinirea eforturilor deosebite ale personalului medical pentru prevenirea, combaterea și, sperăm, stoparea cât mai rapidă a acestui flagel”, a anunțat prof. Daniela Popovici, de la Liceul Teoretic ”Coriolan Brediceanu”. Inițiativa a găsit ecou pozitiv în rândul elevilor și al profesorilor implicați în ambele acțiuni, astfel că după consultarea conducerilor celor două instituții, suma de 11.523 lei a fost transferată în contul Asociației „Dr. Teodor Andrei” Lugoj, ca donație din partea elevilor Liceului Teoretic „Coriolan Brediceanu” Lugoj. „Sperăm ca acest gest modest să fie bine primit și folosit în mod salutar. Transmitem cele mai bune gânduri persoanelor afectate de epidemie, celor care le îngrijesc, dar și tuturor elevilor noștri și familiilor lor, și ne păstrăm speranța că din multitudinea de complicații generate de această situație vom desprinde lecții importante pentru construcția noastră viitoare ca oameni și grupuri sociale”, a mai precizat prof. Daniela Popovici.

Comentarii

comentarii