Acasă Economic Elvețienii de la Clariant încep construcția unei fabrici de bioetanol în sud-vestul...

Elvețienii de la Clariant încep construcția unei fabrici de bioetanol în sud-vestul României

DISTRIBUIȚI

Compania elvețiană din industria chimică Clariant va începe, anul viitor, construcția unei fabrici de bioetanol în România, cu o capacitate de 50.000 de tone pe an. Anul trecut, elvețienii au cerut ajutor de stat de 69 milioane de lei pentru finanțarea investiției. Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider Noua fabrică va fi construită “în partea de sud-vest a României” și va utiliza tehnologia proprie sunliquid pentru producerea etanolului din paie și alte deșeuri rezultate din activități agricole.

Anul trecut, primăria din Craiova a anunțat că elvețienii vor să deschidă o fabrică de bioetanol în oraș, investiție pentru care au și cerut, de altfel, un ajutor de stat de circa 69 milioane de lei. Cererea a fost însă respinsă de Ministerul Finanțelor.

Noua unitate de producție va fi “emblematică” pentru grup, spun elvețienii. Construcția va începe anul viitor, iar primele cantități de etanol vor fi produse în 2020. La capacitate maximă, fabrica va procesa, anual, aproximativ 250.000 de tone de paie, care vor fi procurate de la fermieri locali. Produsele secundare rezultate vor fi folosite pentru a genera energie electrică “verde”, obiectivul fiind ca fabrica să nu depindă de energia provenită din surse fosile, arată compania. Înființată în 1995, compania elvețiană are vânzări anuale de peste 5,8 miliarde de dolari și 17.400 de angajați în 53 de țări. În luna mai, Clariant a ajuns la un acord cu rivalul american Huntsman în vederea fuzionării într-o nouă companie, evaluată la circa 20 miliarde de dolari, însă operațiunea a fost abandonată din cauza opoziției unora dintre acționarii elvețieni.

Comentarii

comentarii