Acasă Actualitate Emoții tot mai mari pentru noua organigramă a lui Fritz. Prefectura pune...

Emoții tot mai mari pentru noua organigramă a lui Fritz. Prefectura pune întrebări Primăriei Timișoara, ca urmare a sesizării sindicatului

DISTRIBUIȚI

Pe 21 martie, sindicatul salariaților din Primăria Timișoara trimitea Instituției Prefectului Județului Timiș o adresă prin care cerea constatarea nelegalității a două hotărâri de consiliu local aprobate pe 16 martie. Este vorba despre cele prin care au fost aprobate noua organigramă și înființarea Administrației pentru Educație și Sănătate. Pe 30 martie, au fost anunțate și efecte ale acestei sesizări: prefectura cere informații primăriei.

„Avem confirmarea verbală din partea doamnei Codruța Botez de la prefectură că azi dimineață, 30.03.2022, de la Instituția Prefectului Jud. Timiș s-a transmis o adresă la Primăria Municipiului Timișoara în legătură cu sesizarea sindicatului”, a transmis în seara zilei de miercuri, 30 martie, Tiberiu Negrei, președintele sindicatului.

Existența acestei adrese a fost speculată inclusiv în ședința de consiliu local din aceeași zi. Acea ședință, la fel ca și cea din 16 martie, a fost convocată „de îndată”. Cum astfel de convocări se pot face doar în situații excepționale, Radu Țoancă, PSD, a cerut ca mai multe dintre cele 10 puncte de pe ordinea de zi a ședinței de miercuri să fie retrase. Useriștii, prin liderul de grup Paula Romocean, în schimb, au spus că fiecare dintre cele 10 puncte aveau argumente pentru urgență, fiind în general vorba despre termene limită pentru diferite proiecte. În plus, nu mai fusese convocată nicio ședință de mai bine de două săptămâni, astfel.

De altfel, unul dintre argumentele sindicatului era tocmai faptul că cele două hotărâri au fost luate într-o ședință convocată „de îndată” în care singura urgență reală ar fi fost un proiect de hotărâre care privea ajutorarea refugiaților ucraineni. Alte argumente invocate de organizația condusă de Negrei sunt legate de procedura administrativă prin care au trecut cele două proiecte. Mai multe detalii puteți vedea în articolul „Fritz nu scapă de probleme. Sindicatul atacă și a doua organigramă a primarului userist”.

UPDATE: După ce până în urmă cu o săptămână a așteptat după împuterniciri din partea angajaților din primăria care nu sunt membri, joi, 31 martie, același sindicat s-a adresat și Tribunalului Timiș, invocând argumentele prezentate anterior. Momentan, se cere suspendarea celor două HCL-uri. Sindicatul procedase la fel și în cazul precedentei organigrame, aceasta încă fiind suspendată, iar următorul termen în procesul „pe fond” privind anularea fiind programat pentru începutul lui aprilie.

Comentarii

comentarii