Acasă Actualitate ”Este o diferență foarte clară de mentalitate între mine și domnul Robu”...

”Este o diferență foarte clară de mentalitate între mine și domnul Robu” (P)

DISTRIBUIȚI

Interviu realizat cu Dominic Samuel Fritz, candidat pentru Primăria Timișoara, din partea USR – PLUS

LLE: Dominic Fritz, e început de septembrie, mai avem doar 19 de zile până la încheierea campaniei electorale pentru alegerile locale. În mediul online, eşti foarte cunoscut. Unii te laudă, alţii te iubesc, alții nu, dar se întreabă „Ce-i cu Dominic Fritz, care nu e român, de ce vrea să fie primarul Timişoarei?». De ce vrea Dominic Fritz să fie primarul Timișoarei?

DF: Vreau să fiu primarul Timişoarei pentru că vreau să cred că Timişoara poate fi mult mai mult decât este acum, pentru că avem foarte mulţi timişoreni, mai ales în cartiere, care vor o viaţă la standarde europene. Cred că eu am experienţa necesară pentru ca împreună cu comunitatea locală să ne putem duce acolo unde merităm.

LLE: Am o prietenă care a zis aşa: „Dă-mi un argument să-l votez pe Dominic Fritz. Eu sunt o persoană de dreapta”. Eu am îndemnat-o să se uite pe platforma ta şi să-și ia de acolo ceva ce ar stimula-o. Ea zice: „De ani de zile fiecare candidat promite că face trotuarele în Fratelia. Să-mi promită că repară trotuarele şi îl votez”. Ce ai de spus despre astfel de atitudini?

DF: Eu pot să le înţeleg şi dacă mă uit cum s-au făcut campanii electorale în România – şi în Timişoara –, înţeleg foarte bine frustrarea şi dezamăgirea oamenilor. De exemplu, domnul Robu a venit în 2012 şi în 2016 cu o listă lungă de promisiuni. Acum, am făcut o comparaţie, unde s-a ţinut de cuvânt. Nici măcar o treime din promisiuni nu sunt realizate! Pentru noi, este important să abordăm această campanie altfel, noi am lucrat timp de un an la un program electoral, la un program de guvernare locală. Are peste 60 de pagini! Descrie foarte clar ce vrem să facem. Nu este o listă de promisiuni, ci un program de lucru în toate domeniile. Acolo, cartierele Timişoarei au un loc important. Noi vrem să aducem mai multă dezvoltare şi în cartiere.

LLE: Hai să luăm un exemplu concret, unul dintre cartierele Timişoarei, care are minusuri la această oră, faţă de, să zicem, centrul Timişoarei şi, punctual, despre el să spunem aşa: în cât timp, dacă Dominic Fritz devine primar, crede că poate să facă 25% din ceea ce vrea pentru cartierul acela. Să luăm un exemplu concret: Piaţa Traian – sau zona Traian – sau zona Fratelia, unde nu sunt trotuare.

DF: Vreau să ne fie clar că această lipsă de trotuare, de exemplu, exclude în mod concret oamenii din viaţa comunitară. Oamenii cu dizabilităţi, femeile cu copii, oamenii bătrâni nu pot ieşi în stradă din această cauză. Nu e doar o chestie cosmetică, ci una care defineşte viaţa comunitară. Bineînţeles că aceste cartiere istorice au un alt profil decât cele noi. De exemplu, în Piaţa Traian este clar că programul nostru de reabilitare a clădirilor istorice va juca un rol foarte important. În celelalte cartiere, vrem să facem un plan de dezvoltare pentru fiecare, să vedem ce nevoi sunt în fiecare cartier: parcuri, locuri de joacă, locuri de parcare, spaţii verzi, să definim, pentru fiecare cartier o serie de măsuri şi să ne gândim cum trebuie să investim în spaţiul public respectiv. Cred că trotuarele sunt ceva ce putem să facem foarte rapid, conexiunile cu centrul sunt ceva ce putem face – ne referim la transportul în comun, la piste pentru biciclete. Cred că spaţiile verzi din cartiere nu sunt deloc folosite acum, stau în paragină. Acolo, e foarte important că avem fonduri europene pe care le putem folosi pentru aceste cartiere. Legat de timp – mai întâi trebuie să aplicăm pentru anumite proiecte, durează până intră bani, nu o să fie peste noapte. Dar e important că avem aceste posibilităţi. O cheie pentru politica mea de cartiere este că o să numim în cadrul primăriei un responsabil pentru fiecare cartier, un funcţionar public, nu un consilier, care ţine legătura cu zona, ştie ce se întâmplă, rezolvă problemele în interiorul administraţiei.

LLE: Ar trebui să aibă şi nişte adrese bine-definite. Mă gândesc la adresă fixă de corespondenţă, adresă online, unde să primească plângerile oamenilor. În ultimii ani, primarul Robu nu a mai ţinut audienţe. Vreau să ştiu: ce ar face primarul Dominic Fritz în legătură cu aceste audienţe care fac parte din tehnicile de comunicare directă cu cetăţenii, în toate ţările din lume?

DF: Bineînţeles că o să ţin audienţe, e important să am o uşă deschisă pentru cetăţeni şi pentru mine, să aud direct ce au de spus cetăţenii. Dar e important că eu nu aştept să vină cetăţenii la mine, ci merg eu la ei. Oamenii mă vor vedea în cartiere, la întâlnirile cu consiliile administrative de cartier, în care eu, proactiv, merg să cer de la ei implicare, informaţii şi idei. Apoi, cred că trebuie să terminăm cu ideea că primăria este o instituţie personalizată a unui om, a primarului. Primarul are un rol foarte important, reprezentativ, de conducere, dar important este ca instituţia primăriei să funcţioneze. În momentul în care un cetăţean al municipiului ajunge la mine în audienţă, deja e un mic eşec pentru instituţia primăriei, pentru că ar trebui să fie, până atunci, cel puţin cinci alţi paşi, mecanisme prin care cetăţenii ar trebui să îşi rezolve problema respectivă. Ideea că doar dacă ajungi personal la primar poţi să rezolvi ceva este dăunătoare. Toată instituţia ar trebui funcţioneze în slujba cetăţeanului, iar probleme trebuie rezolvate înainte ca cetăţeanul să ajungă la primar, în audienţă.

LLE: Una dintre temele de care se plânge cetăţeanul Timişoarei este aceea legată de locurile de parcare. Mergi în centru, iar dacă nu găseşti loc în parcările private – de exemplu, la Bega în spate, la Consiliul Judeţean, pe Popa Şapcă – nu ai unde parca. Care ar fi primul loc fiabil în care te-ai gândit „Gata, sunt primar şi în 10 zile fac acolo toate demersurile legale pentru construirea unei parcări”. Te-ai gândit la un loc?

DF: Da, noi am identificat mai multe locuri. În primul rând, vrem ca împreună cu Consiliul Judeţean să facem o parcare pe terenul Consiliului Judeţean, în spatele Hotelului Timişoara. Am mai identificat pe Pestalozzi un teren al Colterm, pe care vrem să îl folosim ca un loc pentru parcare. Cred că şi în Piaţa 700 avem, într-un concept mai larg de refuncţionalizare a pieţei – care acum nu e ceea ce trebuie pentru un oraş în secol XXI –, acolo se pot face parcări supraetajate sau chiar subterane. Cea mai bună strategie de parcări este să nu mai trebuiască să mergi cu maşina în centru, ci să ai o altă posibilitate prin transportul în comun sau cu bicicleta sau serviciul pe care îl cauţi să nu fie în centru. De aceea, noi vrem să oferim nişte servicii ale primăriei chiar în cartiere.

LLE:Mai sunt două teme foarte importante ale cetăţeanului din Timişoara: poluarea cu praf şi chimică şi poluarea fonică, separat. De ani de zile, în Timişoara nu s-a dormit, pentru că cluburile de pe Bega, încălcând două legi foarte importante (a sunetelor şi a programului de noapte), aveau autorizaţie până la ora 1.00, dar ţineau până la 6.00, chinuiau cartierele aflate în vecinătate. Legat de acest lucru, tot timpul, primarul Robu a jignit cetăţenii care trăiesc în centrul Timişoarei, spunând că „nu e oraş monahal”. Vreau să ştiu, dacă Berlinul sau Viena se numesc monahale pentru că au noaptea linişte. Sau Budapesta sau oricare altul. Mai spunea „cui nu-i place, să plece din oraş”. Eu vreau să ştiu dacă ”primarul Dominic Fritz” s-a gândit deja la o soluţie pentru a rezolva această problemă, pentru că în momentul în care el jigneşte cetăţenii Timişoarei, creează un perete între cei care vor normalitate, adică dormitul noaptea, dat de Dumnezeu, și cei ce iubesc urletele tip ”junglă”.

DF: Problema este că această abordare creează o falsă opoziţie, între linişte noaptea şi un oraş viu. Sunt convins că poţi avea un oraş atât în care tinerii se simt bine, au cum să se distreze, dar şi un oraş în care poţi dormi noaptea. Din fericire, din 2019 avem o lege nouă, foarte bună, care trebuie şi aplicată. Eu vreau să ne întoarcem în Timişoara la o cultură în care respectăm reguli ca să trăim bine împreună. Cred că problema poluării fonice este un exemplu foarte bun că trebuie, din nou, să respectăm reguli. Sunt şi vor fi destule oportunităţi de distracţie pentru un oraş viu şi cu viaţă.

LLE:Un oraş viu şi cu viaţă pentru unii nu înseamnă că trebuie să fie un chin pentru alţii. Uniunea Europeană a pus Timişoara pe lista oraşelor din România care au termen până în luna septembrie să rezolve problema poluării chimice şi cu praf. Încă nu a făcut nimic primarul Nicolae Robu. Mai mult, a fost aici ministrul Mediului care a spus că primăria a rezolvat problema. Cum a rezolvat-o, nu ştie nimeni. Ce filtre sunt, de exemplu, pentru poluarea industrială? Ce măsuri a luat în centru să nu mai fie atâta praf? Ce face cu parcurile? Sunt pline cu resturi organice de la porumbei şi de la ciori, nu se curăţă. Oamenii în vârstă, dacă merg în parc, nu se pot aşeza de resturile lor. Nu ia nimeni nicio măsură în această privinţă, deşi avem ameninţare de infringement din partea Uniunii Europene. Aş vrea să ştiu, în condițiile în care termenul e înainte de alegerile locale, dacă Dominic Fritz ar fi primar de acum, ce ar face să rezolve această problemă?

DF: Problema asta nu se rezolvă pe termen scurt, ci este una structurală, care necesită o strategie foarte clară pe termen lung pentru un aer curat, pentru că are mai multe paliere şi etape. Prima chestiune priveşte traficul din oraş. Trebuie să promovăm puternic metode nepoluante de transport şi de trafic. Trebuie să creăm un oraş în care să mergi pe jos în cartiere, în care e frumos să fii pieton, să nu fi împiedicat de un trotuar spart. Există o legătură între trotuare sparte şi poluarea aerului, pentru că trotuarele sparte te încurajează să foloseşti maşina mai mult. Este un reproş pe care trebuie să îl facem tuturor guvernelor din ultimii 30 de ani, dar şi primăriei, că nu s-a întâmplat aproape nimic în ceea ce priveşte infrastructura mare în jurul oraşului. Suntem un oraş în care incredibil de multe maşini şi TIR-uri intră efectiv pentru că nu avem centură. Acum au început lucrările pentru centura de sud, dar deja ştim că este un proiect de o singură bandă pe sens, că şi această centură va fi suprasolicitată. Amintesc că în 2016, în guvernul tehnocrat, Cătălin Drulă, care este deputat acum, a depus un proiect la licitaţie pentru două benzi pe sens şi PSD, fără ca domnul Robu să spună nimic, a lăsat acest proiect deoparte şi a reintrodus vechiul proiect cu o singură bandă pe sens. Cred că e foarte important să scăpăm de traficul greu din oraş. Este o diferenţă foarte clară de mentalitate între mine şi domnul Robu. El urmăreşte politici de trafic şi de transport din anii 60-70, ai secolului trecut. Cu această abordare, nu o să rezolvăm problema poluării niciodată. Avem, iarăşi, o problemă cu regulile care nu sunt respectate. De exemplu, o bună parte din praful din oraş provine din şantiere. Avem nenumărate şantiere în Timişoara şi nu se spală roţile, da, nu spală nici oraşul. Aceste şantiere ce nu sunt securizate. Cine este responsabil pentru multe şantiere din oraş? Chiar SDM, compania primăriei care nu respectă câteva reguli de bază, ca să evităm praful. Dacă nu reuşim ca primăria să redevină un exemplu, un model pentru cetăţeni, atunci nu ne putem aştepta ca cetăţenii să respecte regulile.

LLE: În Timişoara, circulă ilegal foarte multe maşini care nu respectă normele de poluare. Soluţia e simplă, avem lege: se pot face echipe mixte, cu agenţia de mediu, cu poliţia. Opresc maşina, îi fac testarea, îi iau talonul, o duc la verificare tehnică corespunzătoare şi talonul nu i se mai dă înapoi, cum se întâmplă în Germania, Austria şi oriunde. La noi, mașinile lasă dâre groase de fum, în spate. Vreau să ştiu dacă administraţia Fritz ar avea în vedere această temă.

DF: E un exemplu foarte bun, pentru că sunt unele probleme unde eu, ca primar, nu am o pârghie legală directă. Garda de Mediu şi Poliţia Rutieră nu sunt în subordinea mea, dar eu am un rol foarte important de coagulare şi colaborare între instituţii. Cred că unul dintre eşecurile cele mai mari ale actualei administraţii este că nu a reuşit deloc să capaciteze alte instituţii care sunt responsabile pentru anumite probleme, să lucreze împreună pentru soluţia la acea anumită problemă. Tocmai experienţa mea de colaborare între instituţii de diferite niveluri o să ajute şi e foarte necesar să se întâmple așa. Să nu mai fim fiecare pe câte o insulă mică!

LLE: Foarte multă lume se întreabă, inclusiv pe Facebook: cum a învăţat Dominic Fritz limba română? Întreb şi eu.

DF: Recent, de Ziua Limbii Române, am scris despre asta pe Facebook: am avut doi profesori importanţi de limba română în viaţa mea. Primul ”profesor”? Copiii de la Casa de Copii, unde am fost de la 19 ani, când am ajuns pentru prima oară în Timişoara. Nu am avut absolut nicio legătură cu România pe atunci. Nu ştiam absolut nimic decât „Ciao!” şi „Ce mai faci?”. Am lucrat la o casă de copii unde nu se vorbea nici germana, nici engleza. Eram chiar forţat să învăţ româna, ca să îmi impun cumva autoritatea în faţa acestor copii. Copiii, duri cum sunt, m-au învăţat într-un fel româna, provocându-mă, uneori şi chiar râzând de mine atunci când am greşit. Dar am avut şi marele noroc că am cunoscut o fostă profesoară, o şvaboaică, fostă bibliotecară în Mănăstirea Salvatorienilor, în Piaţa Bălcescu. Cam de două ori pe săptămână am trecut pe la ea cu caietul în care mi-am tot scris întrebări şi chestiuni pe care nu le înţelegeam, şi ea mi-a explicat. Trebuie să spun că am învăţat româna destul de structurat gramatical şi asta este datorat profesoarei mele de germană din clasa a V-a până în a VIII-a, cu care am făcut germană şi foarte multă gramatică. Am aflat mai târziu, ea venea din Sânandrei. Avea un accent, mă tot miram de ce are un accent cu un r „rulat”. Am aflat, ulterior, că a fugit din România. Culmea este că profesoara mea de română din Piața Bălcescu, dar şi cea din Germania, ambele sunt din Sânandrei. Deci, am avut două profesoare, şi cea de germană pe care am avut-o în Germania, şi pe cea de română, în Timişoara, ambele din Sânandrei. Am postat povestea pe Facebook. Cea de aici este doamna Doina, cea din Germania, frau Feil.

LLE: Simţi ostilitate din partea echipei de campanie a domnului Robu?

DF: E interesant, pentru că s-au străduit foarte mult să se prefacă că domnul Robu nu are adversar, ca şi cum e doar o formalitate că va fi reales şi au ignorat, atât el personal cât şi ei, pentru mult timp, această campanie. Acum, s-au trezit că nu ne mai pot ignora, suntem vizibili, suntem prezenţi. Mulţi timişoreni simt că e nevoie de acest nou început pe care îl reprezentăm noi. Au început tot felul de atacuri destul de previzibile, atacuri nu foarte creative, atacuri la teme despre care vorbeam de cel puţin un an şi sunt scoase din pălărie ca şi cum ar fi nişte revelaţii. Nu e nimic ce m-ar nelinişti pe mine. Înţeleg că sunt speriaţi, au de pierdut nişte privilegii şi aşa că acum aruncă cu ce pot.

LLE: Noi am publicat, având o sursă foarte serioase în cadrul Poliţiei Locale, o informaţie care ni se pare valoroasă pentru toţi cetăţenii Timişoarei: reînfiinţarea Departamentului de Intervenţie în cadrul Poliţiei Locale, care a fost desfiinţat în timpul pandemiei, intervenţiile rămânând doar la 112, la Poliţia Naţională. L-au reînfiinţat, printr-un ”document confidenţial” din interiorul Poliţiei, care va fi activ doar în cazul în care primarul, candidat din nou la funcţia de primar, ar avea nevoie de ajutor. Care e părerea ta despre acest lucru?

DF: Cred că face parte dintr-un şir de decizii dubioase prin care primarul se foloseşte de instituţiile statului pentru propriile obiective. Cred că e destul de periculoasă această atitudine. Poliţia Locală nu este garda pretoriană pentru domnul primar, ci ea există ca să asigure o anumită ordine publică, un respect pentru regulile municipiului Timişoara şi constat, cu tristeţe, că mulţi cetăţeni, în special în cartiere, simt o lipsă a Poliţiei Locale. Mă întreb dacă priorităţile Poliției Locale reflectă priorităţile cetăţenilor sau mai degrabă priorităţile şi nevoile personale ale primarulu? Într-o discuţie mai largă, trebuie să ne întrebăm, în al cui serviciu sunt instituţiile oraşului, aici intrând şi Poliţia Locală. Cred că o să fie nevoie de o reformă profundă a Poliţiei Locale, începând cu faptul că acolo avem un director interimar de şase ani, cu contract prelungit o dată la şase luni, ca să fie cumva într-o dependenţă directă, personală faţă de primar. Aceste practici poate sunt legale, dar cu siguranţă nu sunt în spiritul democraţiei, în spiritul unui oraş civilizat, european.

LLE: Care au fost cele mai importante întâlniri cu cetăţenii în campanie? Să le oferim cititorilor noştri unul, două exemple, de lucruri care ţi s-au părut foarte interesante, spuse de oameni, fie pe stradă, fie la întâlnirile electorale. Lucruri care ţi-au dat de gândit.

DF: Am avut, de exemplu, două întâlniri separate, care m-au pus foarte mult pe gânduri, într-un cartier din Timişoara, care spun aceeaşi poveste. Am povestit cu două doamne, aveau peste 80 de ani, care stăteau pe o bancă în faţa blocului. A fost o conversaţie prietenoasă şi la un moment dat, una dintre cele două s-a apropiat de mine şi-a pus mâinile pâlnie şi a început să-mi şoptească fără nicio urmă de ironie sau glumă: „Scăpaţi-ne de Robu”. În momentul acela m-am speriat puţin, era vizibil, a fost pentru ea un act de curaj să îmi spună asta. A fost pentru mine un moment în care aveam de-a face cu nişte frici şi o imagine a unui primar ca fiind un fel baron local care controlează tot, de care trebuie să îţi fie frică. O zi mai târziu, am fost într-un alt cartier, a fost şi un jurnalist cu mine, am vorbit cu un domn care lucra în grădina din faţa casei şi domnul s-a bucurat foarte mult să mă vadă. „A, domnule Fritz, de când voiam să vorbesc cu dumneavoastră!”. Atunci, a văzut jurnalistul şi s-a speriat, a început să tremure. L-a rugat pe jurnalist să plece, l-am rugat şi eu să plece. Apoi, mi-a spus domnul că lucrează în primărie şi dacă ar afla cineva că el a vorbit cu mine, în ziua următoare… Există o frică adevărată, foarte reală, în cadrul primăriei. Pe baza fricii, nu putem să construim. (…). E nedemn pentru un oraş ca Timişoara să existe astfel de temeri. Putem să avem aici o competiţie democratică şi echilibrată. Pe mine mă impresionează modestia cu care mulţi oameni formulează doleanţele lor, „Vreau doar să mai puneţi o bancă aici, în parc, să putem sta jos”, „Măcar să ne reparaţi trotuarele”, „Nu puteţi să faceţi ca autobuzul să vină de două ori pe oră?”. Lumea e atât de dezamăgită, că cere lucruri cât de mici se poate. Pentru Timişoara, în anul 2020, este foarte important să avem din nou curajul de a avea o ambiţie mai mare de a deveni din nou un lider în Banat, în toată regiunea, de a ne dezvolta, de a fi un magnet pentru studenţi, pentru antreprenori, pentru turişti şi să nu ne mai mulţumim cu mize mici şi cu „măcar a făcut ceva” sau „măcar să faceţi ceva”. Îmi arată, pe deoparte, cât de mici sunt aşteptările oamenilor, dar şi cât de mare e încă potenţialul Timişoarei să devină un oraş în care, cu adevărat, vrei să îmbătrâneşti şi să îţi creşti copiii.

LLE: O să meargă lumea la vot?

DF: Eu sunt destul de impresionat de responsabilitatea timişorenilor, cum gestionează această pandemie. Dacă merg la supermarket, de exemplu, îşi pun mască, văd o responsabilitate mare. Cred că oamenii înţeleg să meargă la vot. Acolo nu sunt expuşi la un risc mai mare decât în alte contexte. Speranţa mea este că lumea o să meargă la vot, nu o să se lase manipulată. Eu simt, în campania aceasta, există o sete pentru un alt fel de a fi reprezentat, pentru un alt fel de tip de oameni politici, o sete pentru o schimbare nu doar a jucătorilor, ci a regulilor jocului, o sete ca din nou să avem o comunitate civilizată în care se respectă regulile, mai ales de către cei care le fac, de cei din politică. Setea asta va face ca oamenii să iasă la vot în număr mare pe 27 septembrie.

LLE: Dacă mâine, Dominic Fritz ar fi primar, cum va încerca să echilibreze Timişoara – Capitală Cultură Europeană, în ideea proiectului care trebuie implementat? Mai avem doi ani şi ceva până la 1 ianuarie 2023, când va fi efectiv, realitatea detaliilor. Primeşti pe tavă departamentul organizat în primărie pentru implementare, dar există şi ”Asociaţia Timişoara 2021 – Capitală Culturală Europeană”. Mai este şi Casa de Cultură. Dominic Fritz a gândit deja asta?

DF: Este ca un triunghi amoros viciat şi vicios, care emană otravă pentru Timişoara. Lumea nu mai înţelege, mă întreabă „-Mai există asociaţia? -Da. -Atunci ce e cu departamentul din primărie, nu a preluat Robu tot?”

Da, eu cu echipa mea ne-am gândit şi ne gândim în continuare. Este un exemplu perfect pentru talentul domnului Robu de a crea o problemă şi apoi să vină cu soluţia cu care se laudă drept mare salvator, dar soluţia lui agravează problema şi nu o rezolvă. Este cazul şi aici. Bineînţeles că acest triunghi nu are cum să funcţioneze. Este o aberaţie organizaţională, o spun din punctul de vedere al unui om care a studiat ştiinţe administrative şi ştie ce fel de organizaţii funcţionează şi care nu. Faptul că nu s-a reuşit, în ultimii patru ani, să se coaguleze o comunitate productivă cred că în mare parte e şi vina domnului Robu. Acum, trebuie să ne folosim de aceşti doi ani şi jumătate la maximum, în ceea ce priveşte infrastructura culturală, în ceea ce priveşte implicarea comunităţii culturale. Noi avem un plan clar pentru deschiderea asociaţiei, pentru capacitarea asociaţiei. Este un proiect al Timişoarei, al României, al Europei, nu unul pe persoană fizică, de primar.

LLE: Care va fi prima schimbare pe care o face în Timişoara, dacă ar ajunge primar, Dominic Fritz?

DF: Cred că vom începe destul de curând un program de reparat trotuare, de asigurat piste de biciclete. În interiorul primăriei, o să numesc cât de repede posibili aceşti manageri de cartiere, să aibă oamenii reprezentanţi, care să lupte pentru soluţii, în cartiere. O să trebuiască şi un audit şi, de exemplu, un proces pe care o să îl încep destul de repede este să lucrăm la un registru al patrimoniului Timişoarei. Acum, nimeni nu ştie ce apartamente, clădiri, terenuri sunt ale primăriei. Acolo se întâmplă tot felul de şmecherii şi şmenuri, fără să ştie nimeni nimic, cui sunt concesionate, cui sunt date în chirie, la ce preţuri, poate sunt şi subînchiriate la suprapreţuri. E un program mare de transparenţă care, de exemplu, o să înceapă cu acest registru al patrimoniului.

LLE: Pentru cetăţenii care nu sunt decişi cu cine să voteze în 27 septembrie, ce mesaj ai?

Aş vrea să se gândească la viitorul Timişoarei: unde vor să fie Timişoara în patru ani, unde vor să fie Timişoara în opt ani? Să se gândească și să încredinţeze această soartă a Timişoarei în mână unei echipe noi şi proaspete, cu o viziune europeană, cu legături naţionale şi internaţionale, cu experienţă mare în diplomaţie, cu idei noi şi, mai ales, cu apropiere faţă de timişoreni, în cartiere. Să se gândească dacă vor să continue cu o administraţie care şi-a arătat limitele în opt ani, care s-a închis din ce în ce mai mult, care s-a depărtat de timişoreni. Este o alegere foarte clară. Am mare încredere în timişoreni că vor lua o decizie între cele două oferte, una care va face bine Timişoarei şi timișorenilor.

Comandat de USR – Organizația Județeană Timiș

Executat de Logos Consulting

Cod mandatar financiar: 21200251

Comentarii

comentarii