Acasă Economic Ești șomer și vrei să devii patron? Iată soluția!

Ești șomer și vrei să devii patron? Iată soluția!

DISTRIBUIȚI

Asociația EXINO din București, în parteneriat cu Asociația Practicienilor și Specialiștilor în Economie Socială din Timișoara, demarează, în Timișoara, proiectul – „Antreprenoriat pentru ocupare și integrare socială!”.

Conferința de lansare va avea loc luni, 27 septembrie, la hotel Continental, începând cu ora 10:00.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Unul dintre obiectivele proiectului este îmbunătățirea competențelor antreprenoriale pentru un număr de 115 persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială cu domiciliul în zonele Plopi-Kuncz, Soarelui, Modern, Ciarda Roșie, Fabric, Ghiroda Nouă și Crișan, persoane cu vârsta de peste 18 ani, ce intenționează să înființeze o afacere non agricolă în zona urbană, în vederea elaborării planului de afaceri aferent concursului organizat prin proiect. Benefciarii ai căror planuri vor fi selectate vor participa și la un stagiu de practică în cadrul unor întreprinderi existente, funcționale, a căror activitate economică face parte din aceeași grupă CAEN cu cea aferentă planului lor de afaceri. Mai multe detalii despre proiect se pot găsi pe site-ul www.exino.ro.

Ținând cont de situația sanitară actuală și luând în considerare recomandările Direcției de Sănătate Publică Timiș, accesul în incintă se va face prin prezentarea certificatului verde de vaccinare, a testului negativ pentru COVID-19 sau a dovezii trecerii prin boală iar purtarea măștii de protecție este obligatorie.

 

 

Comentarii

comentarii