Acasă Actualitate „Euro-frunză” – noul logo pentru produsele ecologice ale UE

„Euro-frunză” – noul logo pentru produsele ecologice ale UE

DISTRIBUIȚI

euro frunzaComisia Europeană a anunţat oficial, pe 8 ianuarie, câştigătorul concursului de design pentru logo-ul ecologic al UE. În ultimele două luni, aproximativ 130.000 de votanţi s-au pronunţat online, alegând noul simbol ecologic dintre cele trei proiecte finaliste. Învingătorul este un student din Germania, Dusan Milenkovic, a cărui „Euro-frunză” a întrunit 63% din sufragii. De la 1 iulie 2010, logo-ul ecologic al UE va figura obligatoriu pe toate produsele ecologice preambalate produse în statele membre şi care respectă standardele necesare. Pentru produsele de import, noul simbol va fi facultativ. Pe lângă „Euro-frunză", se vor putea aplica şi alte logo-uri ecologice ale diferitelor întreprinderi private ori folosite la nivel regional sau naţional. În următoarele săptămâni, regulamentul cu privire la agricultura ecologică va fi modificat pentru inserarea noului logo într-o anexă.
„Sunt încântată că avem un proaspăt logo ecologic al UE”, a declarat Mariann Fischer Boel, comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, căreia îi aparţine şi iniţiativa organizării acestui concurs. „Competiţia a mărit vizibilitatea alimentelor ecologice şi avem acum un logo cu care ne vom putea toţi identifica. Are un design frumos şi elegant şi abia aştept să cumpăr produse cu acest logo începând din iulie.”
Noul logo este rezultatul unui concurs deschis tuturor studenţilor la arte plastice şi design din Uniunea Europeană. S-au primit aproape 3 500 de proiecte care au fost analizate de un juriu format din specialişti de renume internaţional. Cele trei proiecte finaliste selectate de ei au fost încărcate pe site-ul web al competiţiei (www.ec.europa.eu/organic-logo) şi puse la vot online până la 31 ianuarie 2010. Proiectul laureat reprezintă stelele Uniunii Europene alcătuind conturul unei frunze pe un fond verde. Este un simbol foarte simplu care îmbină două mesaje clare: natura şi Europa.
Câştigătorul concursului şi cei clasaţi pe locurile doi şi trei vor primi felicitările Direcţiei Generale Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene cu ocazia unei ceremonii oficiale de premiere, care va avea loc la Bruxelles în luna iulie. Cei trei vor primi şi premii în valoare de 6.000, 3.000 şi, respectiv, 2.500 de euro.
 

Comentarii

comentarii