Acasă Economic Euroconsult Arad a fost numit administratorul judiciar al Fornetti

Euroconsult Arad a fost numit administratorul judiciar al Fornetti

DISTRIBUIȚI

Euroconsult SPRL  a fost numită administrator judiciar al companiei Fornetti România, după ce Instanța Tribunalului Timișoara a admis pe 19 decembrie, deschiderea procedurii generale de insolvență în cazul acesteia. 

Euroconsult SPRL va lucra în perioada următoare alături de conducerea Fornetti România la analizarea activității societății din ultimii ani și la întocmirea planului de reorganizare. “Fornetti România este un brand puternic pe piața locală, un angajator și un contribuabil important la bugetul de stat, de aceea credem că reorganizarea reprezintă soluția cea mai avantajoasă pentru toate părțile implicate. În acest sens, vom formula un proiect de plan de reorganizare adecvat realităților economice actuale și care să răspundă cât mai bine posibil necesității satisfacerii creanțelor creditorilor și asigurării profitabilității companiei” a declarat Bogdan Gorde, practician în insolvență și asociat coordonator al Euroconsult SPRL. Pe lângă Fornetti România, Euroconsult Arad SPRL gestionează în prezent un număr de 141 de proceduri de insolvență în județele Arad, Bihor, Timiș, Satu Mare și Mureș și un număr de 13 proceduri de lichidare voluntară.

Comentarii

comentarii