Europarlamentarul Maria Grapini, vicepreședinta Comisiei pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor, membru în bordul european al Asociației industriasilor și în cel pentru IMM-uri, informează întreprinderile mici și mijlocii din România despre situația din UE, dar și despre propunerile avansate către noua Comisie Europeană.
“Totdeauna, și când am fost antreprenor, dar și când am fost ministru pentru IMM-uri și mediul de afaceri, am considerat importantă informația. Rolul europarlamentarilor este, pe lânga participarea la legiferarea europeană, și acela de informare!”, a precizat eurodeputatul Grapini.
În contextul în care, susține Maria Grapini, Piața Unică este o platformă care poate permite creșterea IMM-urilor, la nivelul Uniunii Europeane, întreprinderile mici și mijlocii reprezintă 96% și contribuie, totodată, cu 52% din PIB-ul UE.
De asemenea, a mai spus eurodeputatul, IMM-urile reprezintă 64% din ocuparea forței de muncă din sectorul privat al UE.
“Din păcate, în total, exportul IMM-urilor reprezintă doar 37%, ceea ce înseamnă că sunt numeroase bariere, în UE, în activitatea de export a acestora!”, a mai spus eurodeputatul, care a adăugat că, în medie, 95% dintre IMM-uri au confirmat că beneficiază de pe urma Pieței Unice.
Mai mult, a menționat Maria Grapini, 63% dintre IMM-uri susțin ca există bariere de reglementare, bariere care erodează competitivitatea IMM-urilor din UE.
Printre solicitările propuse pentru remedierea acestei situații sunt:
– simplificarea procedurilor administrative;
– armonizarea procedurilor de TVA;
– standardizarea practicilor legale contractuale;
– asigurarea accesului la informații la reglementările și cerințele naționale;
– armonizarea reglementărilor naționale pentru servicii și produse;
– soluționarea disputelor comerciale sau administrative, facilitarea recuperării plăților, furnizarea de informații legale / financiare despre potențiali parteneri de afaceri din alte țări;
– facilitarea depășirii barierelor lingvistice, în texte și reglementări legale;
– îmbunatățirea recunoașterii calificării profesionale;
– prevenirea discriminării întreprinderilor străine prin legislația autorităților naționale;
– eliminarea diferențelor privind drepturile consumatorilor naționali;
– facilitarea detașării lucrătorilor;
– alinierea practicilor de achizitii publice.
Facilitarea participării IMM-urilor la achizițiile publice
Europarlamentarul Maria Grapini apreciază că achizițiile publice pot fi un motor important al activității economice, în fiecare stat membru.
“În prezent, achizițiile publice în Piața Unică reprezintă 14% din PIB-ul UE și sunt un instrument important în distribuirea fondurilor publice. Din păcate, participarea IMM-urilor la achiziții publice este complicată. Propunerea avansată este de simplificare a procedurilor administrative, situație ce ar duce la creșterea numărului de IMM-uri în procesul de achiziții publice. Apoi, trebuie refăcute criteriile de selecție și stabilirea unei cote minime de achiziții pentru inovare”, a explicat eurodeputatul.
Eurodeputatul Maria Grapini a prezentat, de asemenea, cele 14 puncte solicitate de IMM-urile din UE care au fost chestionate:
- Diminuarea costurilor de conformitate pentru IMM-uri – consolidarea utilizării coerente și eficiente a instrumentelor pentru reglementare inteligentă;
- Simplificare prin armonizare – reorganizarea legislației muncii, fiscale și de piață, pentru a crea un mediu economic mai prietenos cu IMM-urile;
- Unificarea reglementărilor fiscal – stabilirea unor reguli comune pentru investițiile transfrontaliere, baza de impozitare a întreprinderilor, accizele și TVA-ul, inclusiv scutiri pentru donații;
- Îmbunătățirea și simplificarea integrării Pieței Unice – utilizarea mecanismelor și instrumentelor pentru a reduce și evita noi fragmentări, inclusiv prin implementarea unui regim de reglementare cu 28 de state, birouri naționale ale Pieței Unice și Portalul Digital Unic;
- Protecția drepturilor consumatorilor – consolidarea cooperării în domeniul protecției consumatorilor (rețeaua CPC) sau instituirea unui ombudsman independent pentru consumatori, la nivelul UE;
- Pașaportul digital pentru produse – proiectarea acestuia în sprijinul unei economii circulare și pentru a facilita conformarea cu reglementările;
- Facilitatea accesului IMM-urilor la achizițiile publice – creșterea eficienței și competitivității achizițiilor publice, în special prin implementarea recomandărilor Curții de Conturi Europene;
- Promovarea economiei circulare – consolidarea sprijinului financiar, armonizarea criteriilor, creșterea accesului la materiale reciclate și valorificarea instrumentelor digitale;
- Integrarea IMM-urilor cu platformele digitale – îmbunătățirea colaborării IMM-urilor cu platformele digitale, mai ales pentru publicitate, comerț electronic și revânzare;
- Eficientizarea plăților transfrontaliere – dezvoltarea unei infrastructuri digitale pentru plăți transfrontaliere eficiente, sigure și rentabile, în Piața Unică;
- Reglementare IA în Europa – elaborarea și diseminarea celor mai bune practici, orientări și standarde de conformitate cu reglementările pentru dezvoltarea și implementarea Inteligenței Artificiale;
- Optimizarea fluxului transfrontalier de date, pe Piața Unică – armonizarea regllementărilor, în special a celor privind interoperabilitatea, protecția datelor și consolidarea infrastructurii digitale pentru mobilitatea datelor;
- Mobilizarea capitalului pentru tranziția verde – dezvoltarea de mecanisme și atragerea de investiții ecologice la nivel european, inclusiv printr-o schemă de garantare la nivelul UE pentru proiecte ecologice;
- Transformarea economiilor într-o economie reală – combinarea stimulentelor fiscale naționale, în cadrul Fondului European de Investiții pe Termen Lung (ELTIF).
Dincolo de vorbe, în activitatea unui europarlamentar, rămân faptele și dorința de a propune soluții viabile la problemele stringente de la nivel european, dar și național. Susținerea ferventă a IMM-urilor a reprezentat și va continua să reprezinte o prioritate absolută pentru europarlamentarul Maria Grapini.