Acasă Actualitate Europarlamentarul Daciana Sârbu dă exemple de grijă faţă de mediu

Europarlamentarul Daciana Sârbu dă exemple de grijă faţă de mediu

DISTRIBUIȚI

Membru în Comisia de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară a Parlamentului European, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu demonstrează din nou că interesul pentru protejarea mediului nu este doar la nivel declarativ. Astfel, după ce sâmbătă dimineaţă a pedalat, alături de peste 1.300 de biciclişti, la Numărătoarea de primăvară a bicicletelor din cadrul Campaniei „Verde pentru biciclete”, Daciana Sârbu a participat la o acţiune de ecologizare a traseului pe care s-a desfăşurat Timiş Rally. Ajutată de 70 de tineri, Daciana Sârbu a dorit să atragă atenţia că sportul este frumos, dar are nevoie şi de un mediu sănătos. Zeci de saci au fost umpluţi cu gunoaie lăsate în urmă de spectatorii raliului.
„A fost o acţiune binevenită, pentru că după astfel de manifestări, pe traseu rămân multe gunoaie, pe care nu le strânge nimeni.
Când au văzut ce facem, oamenii au început să fie mai atenţi şi o parte au strâns resturile şi ne-au demonstrat că au înţeles mesajul nostru.
Important este să dăm un exemplu, pentru că apoi, înţeleg şi nu mai aruncă în natură, obiecte care nu se degradează nici în sute de ani!
Încercăm astfel, ca prin exemplul personal să arătăm grijă faţă de mediu, iar mesajul nostru să fie înţeles de cât mai multă lume!”, a declarat Daciana Sârbu.
Acţiunea de ecologizare, demarată de către Daciana Sârbu şi Agent Green va fi repetată şi la alte raliuri din programul competiţional, următoare cursă fiind programată în luna mai, la Iaşi.

Comentarii

comentarii