Acasă Actualitate Europarlamentarul Nicodim Bulzesc s-a întâlnit cu reprezentanţii Congresului Statelor Unite

Europarlamentarul Nicodim Bulzesc s-a întâlnit cu reprezentanţii Congresului Statelor Unite

DISTRIBUIȚI

"Trebuie să ne coordonăm acţiunile şi să avem încredere unii în alţii şi pe viitor"

Europarlamentarul bănăţean Nicodim Bulzesc (PD-L) a participat zilele trecute la cea de-a 66-a reuniune a Congresului Interparlamentar Transatlantic, care s-a desfăşurat la Praga, în perioada 17-20 aprilie. Timp de patru zile, reprezentanţii Parlamentului European şi ai Congresului Statelor Unite ale Americii  au dezbătut cele mai importante probleme de pe agenda politică comună: situaţia din Orientul Mijlociu, criza economică şi financiară, relaţia cu Rusia şi schimbările climatice.
Nicodim Bulzesc s-a adresat membrilor Congresului American prezenţi la întâlnire şi le-a vorbit despre greutăţile negocierii pachetelor energie-climă: "Apreciez iniţiativele legislative luate de către administraţia Obama de încurajare a folosirii energiei alternative şi doresc să vă spun că înţeleg cât de greu poate să fie să negociezi un pachet legislativ în acest domeniu.
Am trecut şi noi prin acest lucru în decembrie anul trecut, când Comisia pentru Mediu a Parlamentului European a negociat un raport despre sistemul comunitar de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră.
Dezbaterea a fost lungă şi dificilă pentru că am fost la mijloc între reprezentanţii industriei de automobile şi organizaţiile de protecţia mediului dar am reuşit, în final, să ajungem la un compromis şi sper ca şi voi să găsiţi acest echilibru cât mai curând", a spus Nicodim Bulzesc.
Reuniunea de închidere a congresului a avut ca temă "Viitorul relaţiilor dintre UE şi SUA", prilej cu care eurodeputatul Nicodim Bulzesc a subliniat că, în pofita diferenţelor, UE şi SUA nu trebuie să uite scopul comun care i-a reunit şi de această dată.
"Trebuie să ne coordonăm acţiunile şi să avem încredere unii în alţii şi pe viitor", a mai spus Nicodim Bulzesc.

Comentarii

comentarii