Acasă Administraţie Eva Carmen Marinca iese la pensie, după aproape 30 de ani petrecuți...

Eva Carmen Marinca iese la pensie, după aproape 30 de ani petrecuți în slujba cetățeanului, la Primăria Timișoara și la Poliția Locală Timișoara

DISTRIBUIȚI

Vineri, 6 mai, este ultima zi de lucru a Evei Carmen Marinca, unul dintre cei mai serioși și competenți polițiști locali din Timișoara, transmit reprezentanții instituției. Aceasta iese la pensie după 30 de ani petrecuți în slujba cetățenilor, mai întâi în cadrul primăriei, pe urmă și la Poliția Locală.

„Colega noastră, Marinca Eva Carmen, din cadrul Serviciului Inspecție Comercială, iese la pensie după aproape o viață de om muncită pentru comunitate. Eva a absolvit Facultatea de Științe Economice, a lucrat în intervalul 1995-2010 în cadrul Serviciului Inspecție Comercială – Autorizare Comerț Stradal, Acorduri funcționare la Primăria Timișoara, după care, din 2011, când s-a înființat Poliția Locală, și până în acest an a fost polițist local în cadrul instituției noastre. Seriozitatea, perseverența și bunul simț sunt trăsături ale colegei noastre care au contribuit la oferirea unor servicii de calitate pentru cetățeni. Colega noastră, ajunsă acum la frumoasa vârstă de 60 de ani, a decis să-și continue viața și să aibă grijă și de propria persoană după ce ani de zile «a bătut» străzile orașului în cadrul acțiunilor de verificare, control, patrulare. Întregul colectiv al Poliției Locale Timișoara îi dorește multă sănătate, o pensie cât mai lungă și îi promitem că o vom primi cu brațele deschise oricând va dori sa ne viziteze”, mai transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Comentarii

comentarii