Elevii din clasele a IV-a, a V-a și a IX-a, din județul Timiș au susținut Evaluarea inițială cu subiect unic la Limba și literatura română, Matematică și Limba engleză.
Prof. Aura Danielescu, inspector șef al ISJ Timiș, a explicat că astfel, conform calendarului, rezultatele au fost comunicate elevilor în perioada 16-20 octombrie 2023, fiecare unitate de învățământ fiind invitată de către I.Ș.J. Timiș să analizeze rezultatele la nivelul Consiliului profesoral și în cadrul ședințelor cu părinții.
Rolul acestei evaluări a fost acela de a diagnostica, pe de o parte, randamentul elevilor aflați la început de ciclu, în cazul elevilor claselor a V-a și a IX-a, pe de altă parte, al celor aflați în etapa de finalizare a ciclului primar.
“Nu vom formula acum judecăți de valoare asupra acestor rezultate, întrucât ele se constituie în repere la care ne vom raporta în evaluările ulterioare. Punctăm însă câteva aspecte generale, rezultate în urma analizei la nivelul disciplinelor”, spune prof. Danielescu.
ISJ Timiș atenționează că un aspect important a fi reținut este faptul că e nevoie de demersuri didactice în cadrul cărora elevii să fie puși în situații cât mai variate de receptare a diverselor tipuri de text, indiferent dacă textul respectiv are un caracter literar, științific, tehnic, multimodal.
Această competență nu se dezvoltă doar un cadrul disciplinelor la care s-a aplicat evaluarea inițială cu subiect unic, ci este imperios necesar să devină o preocupare de natură crosscurriculară, preocupare pe care trebuie să o avem în vedere și când vorbim despre competența de producere a mesajului oral sau scris.
De asemenea, în contextul în care, la nivelul județului, se implementează o serie de proiecte și programe de reducere a abandonului școlar, testele de evaluare inițială sunt încă o modalitate a identifica situațiile cu potențial risc în direcția dezvoltării unor tulburări de învățare, a eșecului sau abandonului școlar. Aceste aspecte pot genera intervenții timpurii și eficiente.
Pe de altă parte, dacă pe parcursul școlarității, la limba și literatura română și matematică se aplică numeroase și diverse forme de evaluare, în cadrul examenelor naționale, în sfera studiului limbii engleze, nu dispunem de un astfel de instrument aplicabil tuturor elevilor din județ.
Prin intermediul acestui tip de evaluare, elevii și părinții pot cunoaște nivelul de dezvoltare a competențelor de producere și receptare a mesajelor scrise în limba engleză, prin raportare la un reper standard, aspect extrem de important în contextul în care trăim într-o epocă a globalizării și interculturalității.
În privința ciclului primar, este important să punctăm faptul că această formă de evaluare și cele ulterioare pot constitui pentru părinți resurse pe care să se fundamenteze opțiunile de orientare școlară a copiilor dumnealor în următorul ciclu de școlaritate – a concluzionat prof. Aura Danielescu.