Spune Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România
Fostul senator Viorel Matei, vicepreşedinte al PSD Timiş şi preşedinte al FNPAR, spune că măsurile luate de Guvernul Boc în privinţa agriculturii vor duce la o criză alimentară.
Asta pentru că mai multe dintre măsurile luate de guvern arată o neglijenţă şi o indiferenţă imensă în tratarea problemelor agriculturii României, care oricum nu se afla într-o poziţie de invidiat. Unul dintre cele mai grave aspecte, crede Matei, este faptul că guvernul nu va mai asigura cofinanţare pentru cei care vor să acceseze bani europeni. „Scuza guvernanţilor este că nu ştim şi nu putem să facem proiecte. Nu este adevărat, multe dintre proiecte sunt bine făcute, dar nu se doreşte să se asigure cofinanţare”, spune Matei. O altă problemă este că anul acesta, culturile sunt mult mai puţine faţă de anii trecuţi, zeci de mii de hectare fiind şi calamitate din cauza ploilor. „Nu vom avea suficient grâu”, spune Matei, amintind una dintre principalele „măsuri” ale guvernului pentru a trece peste eventuala lipsă a pâinii de pe rafturile magazinelor: „măsura înţeleaptă” constă în faptul că va scădea puterea de cumpărare a românilor, astfel că cetăţenii vor cumpăra, în loc de o pâine, doar jumătate; prin urmare, pâinea va fi suficientă. Şi creşterea TVA-ului îi va afecta pe agricultori, spune Matei. „Impactul majorării TVA nu e în producţie, ci în imputurile pe care ţăranul le foloseşte în producţie”, explică Matei, opinând că măsurile încurajează evaziunea fiscală. Cea mai gravă problemă constă în faptul că, subvenţiile acordate agricultorilor, şi aşa mici, vor fi diminuate.
| < Anterior | Următor > |
|---|
Costume de baie
Cea mai noua colectie de costume de baie!
www.Formfit.ro
Sejur Costa Brava 2010
Plecare din Timisoara, avion, last minute, Sejur Costa Brava 2010
www.ultramarintm.ro
Nunti in aer liber
Organizam nunti in aer liber meniu 80 ron!
www.HotelRoco.ro
Instrumente muzicale
Magazin instrumente si accesorii muzicale
www.SoundCreation.ro
Detectivi particulari
Detectivi particulari profesionisti
www.DetectiviParticulariTimisoara.com
Clinica Tratament Hemoroizi
Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro