Timisoara

°C



Curtea de Apel Timişoara a respins recursurile arestaţilor în cazul Universităţii "Hyperion"

guma.jpgNicoleta Gumă, director al filialei Caransebeş a Universităţii Hyperion Bucureşti, şi studentul Eugen Tacotă, arestaţi săptămâna trecută pentru trafic de influenţă, vor rămâne în arest după ce Curtea de Apel Timişoara le-a respins, luni, recursurile la măsura arestării preventive.

Profesorul de Drept cercetat pentru licenţele de la Hyperion Caransebeş a predat şi la Academia de Poliţie

Nicoleta Gumă şi Eugen Tacotă au fost arestaţi

Trafic de influenţă la Universitatea Hyperion

Denisa Botoca, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara, a declarat că magistraţii acestei instanţe au respins recursurile Nicoletei Gumă şi al lui Eugen Tacotă formulate împotriva deciziilor de arestare preventivă. Sentinţa este definitivă, cei doi urmând să rămână în arest pentru 29 de zile. Directorul filialei Caransebeş a Universităţii Hyperion Bucureşti a fost arestat preventiv, în 7 iulie, de Tribunalul Timiş, după ce a pretins şi primit câte 1.500 de euro de la 33 de studenţi. Gumă le-a promis acestora că va interveni la comisia de la Bucureşti pentru promovarea licenţei. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara, îl cercetează şi pe Eugen Tacotă, student în ultimul an la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Hyperion - Filiala Caransebeş. Nicoleta Gumă şi Eugen Tacotă sunt acuzaţi de trafic de influenţă în formă continuată, potrivit DNA. Anchetatorii au stabilit că, în mai 2010, Nicoleta Gumă şi Eugen Tacotă, profitând de influenţa pe care au lăsat să se creadă că o au asupra membrilor comisiilor de susţinere a examenului de licenţă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Hyperion din Bucureşti, au pretins şi acceptat de la 33 studenţi ai acestei facultăţi câte 1.500 euro. În schimbul banilor, cei doi le-au promis studenţilor că vor promova examenul de licenţă indiferent de nivelul cunoştinţelor de specialitate.
 

Citiri: 543

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

 

belvedere