Cel mai mare spital privat din vestul ţării – Spitalul “Athena“ din Timişoara – a înregistrat o nouă premieră.
Reprezentanţii unităţii medicale au reuşit să achiziţioneze Morcelatorul, un aparat nou în medicină şi singurul din vestul ţării. Astfel, Spitalul “Athena”, în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara şi Clinica Universitară de Obstetrică-Ginecologie “Bega”, organizează, în zilele de 22 şi 23 iulie, “Simpozionul de chirurgie laparoscopică avansată – aplicată în ginecologie”, la sediul spitalului de pe Calea Aradului. “În momentul de faţă, există două trenduri în lume: chirurgia de bandă rapidă şi chirurgia de o zi. Plecând de la aceste trenduri şi de la ideea că pacientul nostru este pe primul loc, am achiziţionat Morcelatorul, singurul astfel de aparat din vestul ţării. Acesta permite extragerea unor fibroame de dimensiuni mari, prin trituare, eliminarea făcându-se prin incizii de 1 cm. Totodată, în cadrul celor două zile de training, se vor folosi alte două instrumente, Cauterul tripolar şi Ligasure, instrumente pe care Spitalul Athena intenţionează să le achiziţioneze”, susţin organizatorii. Invitat de marcă va fi dr. Ioannis Dimitriadis, profesor în obstetrică şi ginecologie, cu supraspecializare în chirurgie laparoscopică, din Atena, Grecia. De asemenea, pe parcursul celor două zile, se vor transmite demonstraţii live din blocul operator.
SEMNEAZĂ PETIȚIA!
►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului
S.C. HELP TRANS S.R.L.
Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin
ANGAJEAZĂ:
DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii
Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.
Telefoane de contact:
0255/571925; 0740098662;
0744607924; 0720039629
Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro