Timisoara

°C



La Timişoara, din 17 infochioşcuri, cumpărate cu peste 7.000 de euro bucata, mai funcţionează unul

info28.jpgPrimăria Timişoara vrea acum panouri de informare, de peste un milion de euro

Încă de la începutul anilor 2000, Primăria Timişoara introducea, în premieră în România, infochioşcuri menite să ofere gratuit informaţii cetăţenilor, în legătură cu instituţii din oraş şi noutăţi de interes public. În 2008, Primăria Timişoara cumpăra alte trei infochioşcuri, printr-un contract în valoare de 92.476 lei (TVA inclus), încheiat cu CS Vision SRL, din Braşov.

Cele trei noi chioşcuri de informare au fost plasate în incinta Iulius Mall, ulterior fiind amplasate şi două infochioşcuri exterioare, construite în aşa fel încât să reziste unor eventuale vandalizări, în Piaţa Libertăţii şi la Grădina Zoologică Timişoara. „Primăria Municipiului Timişoara a fost prima instituţie din România care a introdus, în anul 2000, primul infochioşc, iar în anul 2001 avea prima reţea de infochioşcuri din ţară, primind numeroase premii în domeniu. În prezent, sunt 12 infochioşcuri în oraş, la care se adaugă, de astăzi, încă trei noi infochioşcuri la mall. (...)Vor mai fi amplasate două infochioşcuri exterioare: unul în Piaţa Libertăţii şi unul la Zoo”, declara, în 5 februarie 2008, viceprimarul Timişoarei, Adrian Orza. Acum, doar un infochioşc din Timişoara mai funcţionează, fiind recent reparat şi mutat din Piaţa Libertăţii, în parcarea primăriei. În rest, nici măcar cel postat în clădirea Primăriei Timişoara nu este funcţional, şi asta de câteva luni. Timişoara a rămas cu premiile obţinute pentru introducerea în premieră a infochioşcurilor, cu nişte aparate plătite, dar acum nefuncţionale, în cea mai mare parte, iar Primăria Timişoara intenţionează acum să achiziţioneze şi panouri de informare publică, în valoare de peste 1 milion de euro, printr-o finanţare europeană. Conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Timişoara, Flavius Boncea, aparatele nefuncţionale se află acum în service şi vor fi montate din nou în oraş, pe măsură ce vor putea fi din nou utilizate. Acesta mai spune că, pe lângă defecţiunile de ordin informatic, multe din stricăciuni au fost provocate infochioşcurilor de unii cetăţeni certaţi cu bunul-simţ, care foloseau pumnii când utilizau chioşcurile de informare.

4Infochiosc%20exterior.jpg.522.865,03 lei pentru 29 de panouri de informare

În luna iulie a acestui an, Consiliul Local Timişoara a aprobat Hotărârea de Consiliu Local privind aprobarea Proiectului "Sistem de informare şi comunicare facil pentru cetăţeni" în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 - Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - potenţiali poli de creştere. Valoarea totală a proiectului este de 4.522.865,03 lei (inclusiv TVA), urmând a fi amplasate, în cazul în care finanţarea europeană se obţine, 29 de panouri de informare. Conform municipalităţii, panourile, care ar urma să fie instalate în locuri aglomerate din cartiere, vor duce la îmbunătăţirea considerabilă a transmiterii informaţiei către cetăţeni, aceştia putând să afle mai facil şi mai rapid date despre dezbateri publice, întâlniri ale consiliilor de cartier, evenimente socio-culturale sau alte evenimente de interes public.  Evident, orice ban european folosit în Timişoara ar fi binevenit, cu atât mai mult cu cât urbea de pe Bega stă foarte slab la capitolul atragere efectivă a fondurilor europene, proiectele implementate până acum aici pe astfel de fonduri putând fi numărate pe degetele unei mâini. Problema este ca panourile de informare de peste un milion de euro să nu ajungă în starea deplorabilă a infochioşcurilor, care îi informează cu monitoarele stinse pe timişoreni.
 

 

Citiri: 1078

Comentarii (2)

Varza
Asa se "acceseaza" fondurile europene. Numeni nu gandeste la gradul de cultura si civilizatie. Am trecut pe langa un infochiosc la cateva saptamani de la inaugurare, era "zob". Cei care ne conduc trebuie sa aibe in vedere ca in romania nu se potrivesc chiar toate "minunile tehnicii" atata timp cat mai avem multi analfabeti si zone neelectrificate. Accentul trebuie pus pe educatie si infrastructura tocmai elementele pe care "iluminatii" conducatori le desconsidera.
Varza , 28 October 2010 | url
Asta-i intereseaza pa alesii locali?
Mai bine i-ar interesa pe alesii locali sa construiasca locuinte sociale ptr.orfani,nu noua tehnologie. Duca-se dracului toti,incepand cu primarul!!! El are vile ,terenuri si,orfanii stau pe strazi dupa ce implinesc 18 ani. Asta e primar?
Desigur,primesc injuraturi ca,de ce imi pasa de orfani.... Imi pasa,chiar daca eu nu sunt orfan. Imi pasa de ei,sunt suflete nenorocite. Insa Primarul asta nu stie sa se puna in locul lor. In fapt,inginerii sunt cei mai prosti oameni,mai prosti decat prostii si mai cainosi la suflet! Asta sunt ei,ce dracu sa mai zic?!...
Adrian Belke , 28 October 2010 | url

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

 

belvedere