Timisoara

°C



Femeile ţigănci din Timişoara dezbat în Parlamentul României

b_290_0_16777215_0___images2_stories_femeile_tiganciIMG_0567.jpgAsociaţia Femeilor Ţigănci „Pentru Copiii Noştri” Timişoara, împreună cu Agenţia Naţională pentru Romi şi Comisia pentru Egalitate de Şanse din Senatul României, organizează, joi, 18 august, de la ora 10.00, în Sala „Avram Iancu” a Palatului Parlamentului, dezbaterea publică „Egalitate prin diferenţă. Accesul femeilor rome pe piaţa muncii”.

Prof. Letiţia Mark, preşedintele AFT, a precizat că dezbaterea este organizată în cadrul proiectului „Egalitate prin diferenţă. Accesul femeilor rome pe piaţa muncii” (www.femrom.ro), proiect implementat de Asociaţia Femeilor Ţigănci „Pentru Copiii Noştri” din Timişoara, împreună cu partenerii săi, Agenţia Naţională pentru Romi, Fundaţia Desire din Cluj, Asociaţia Parudimos din Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara şi Fundaţia Autonomia din Ungaria. Proiectul este co-finanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeşte în oameni!”, Fondul Social European.

În cadrul dezbaterii publice, vor fi prezentate rezultatele echipei de implementare cu privire la promovarea egalităţii de şanse şi nediscriminării în domeniul ocupării, precum şi la activităţile de incluziune socială. Totodată, prin acest eveniment, participanţii sunt invitaţi să-şi prezinte propriul punct de vedere despre politica egalităţii de şanse şi politica incluziunii sociale a romilor, susţinute de statul român, precum şi despre măsurile care urmăresc îmbunătăţirea accesului pe piaţa muncii a grupurilor defavorizate. Ea vine într-o perioadă în care „Strategia guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor pentru perioada 2011-2020” se află în faza de consultare publică.

Citiri: 605

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

 

belvedere