Timisoara

°C



Timişoara, a şaptea zi de proteste

b_290_0_16777215_0___images2_stories_DSC_0441.JPGFOTO

Timişorenii în Piaţa Victoriei: “Dacă nu noi, atunci cine să ne scape de acest ticălos?”

Odată cu aderarea unei părţi a sindicatelor la manifestările timişorenilor, peste 500 de oameni s-au strâns în Piaţa Victoriei în a şaptea zi de demonstraţii. “Noi suntem poporul, tu eşti dictatorul!”, “Ieşi afară javră ordinară!”, “Cereţi-vă ţara înapoi!”, “Hoţii!” - au strigat oamenii. 
“Am ajuns să nu mai avem ce să dăm de mâncare copiilor. Să mergem, să-i dăm foc să ardă ca un şobolan!”, a strigat o mamă la microfon. “Am fost puţini, dar pe zi ce trece suntem tot mai mulţi. Acest preşedinte vorbeşte ca pentru nişte marţieni. M-a făcut să înţeleg că acest preşedinte Băsescu este indiferent la suferinţele poporului. Nu-l interesează ţara. Trebuie să reformăm întregul sistem politic în profunzime, numai aşa se va schimba ceva cu adevărat! Este nevoie de dragoste de ţară şi spirit de sacrificiu. Politicienii care ne conduc duc lipsă de aşa ceva”, a declarat Emil Vlădesan, luptător în Revoluţia din 1989. “Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu noi, atunci cine să ne scape de acest ticălos? Suntem aici până la moarte!”, a spus un protestatar la microfonul din piaţă. Revendicările protestatarilor sunt: republică de tip referendar, pentru ca preşedintele să fie schimbat prin referendum; demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului Emil Boc; formarea unui guvern de tehnocraţi; pregătirea alegerilor anticipate; introducerea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara în Legea electorală.
DSC_0021
DSC_0021
DSC_0031
DSC_0036
DSC_0041
DSC_0044
DSC_0057
DSC_0072
DSC_0085
DSC_0089
DSC_0092
DSC_0096
DSC_0102
DSC_0112
DSC_0123
DSC_0131
DSC_0150
DSC_0176
DSC_0178
DSC_0194
DSC_0206
DSC_0225
DSC_0245
DSC_0272
DSC_0295
DSC_0305
DSC_0362
DSC_0441
DSC_0544
DSC_0587
DSC_0611
DSC_0653
DSC_0659
DSC_0694
DSC_9954
DSC_9959
DSC_9970
DSC_9983
DSC_9988
DSC_9993
DSC_9999
DSCF5359
DSCF5361
DSCF5366
DSCF5370
DSCF5374
DSCF5376
DSCF5377
DSCF5378
DSCF5379
DSCF5380
DSCF5383
DSCF5387
DSCF5390
DSCF5392
DSCF5399
DSCF5400
DSCF5401
 
Citiri: 1573

Comentarii (6)

nu stim ce ne dorim
cel mai probabil va apune si vremea lui Base dar at ce vom face? Cine va veni, Ponta, Antonescu, Iliescu, Nastase? Cine? si ce va face? Ei nu stiu ce vor face maine cerdeti ca vor sti ce sa faca sau vor dori sa scoata Romania din criza? Nuuuuuuuuu, vor suge si ultima vlaga din noi. Solutia=altii noi
Marcel , 19 January 2012
Nu va inoculati neincredere!!!
Marcele draga, intodeauna se spune: la vremuri noi, oameni noi!... Dar nu putem elimina factorul politic! Ajungem in anarhie...Acum, dupa 22 ani ii cunoastem pe majoritatea politicienilor, cu bunele si relele lor. Dintre ei, trebuie sa recunoastem ca sunt foarte multi fara pete, curati. Pe ei ne putem baza si ei pe noi. Mai mult, daca prin vointa intregului popor, acesta din strada si cel care inca n-a iesit, dar sper sa iasa cat mai curand, vom reusi sa dam jos o conducere atat de grea prin "cuiele"( piroaiele) pe care si le-au infipt in fotolii, inseamna ca suntem adevarati, vii, si ca putem oricand, nu dupa 7 ani de domnie, chiar dupa 1 sau 2 ani sa-l rugam politicos, pe cel caruia i-am incredintat soarta, sa plece. Si va pleca, sim,nt eu acest lucru bun. Ba mai mult sunt convinsa ca nu va mai trebui sa-l rugam, nici sa-l injuram, va pleca de buna voie si nesilit de nimeni. De ce trebuie sa fim atat de pesimisti? Suntem puternici daca suntem uniti, solidari pentru binele tarii si poporului, cinstiti, iubitori de dreptate si de oameni. Nu stiu daca esti tanar sau matur, dar ganeste-te la ce-ti spune o mama si o bunica ce se simnte foarte tanara. Si daca-mi dai dreptate, incurajeaza-i si pe cei dragi tie, pe prieteni si chiar pe straini care vor sa te asculte. Cu tot dragul!
Iulia , 19 January 2012
varzaaaaaaaaa rau
Gheorghe esti tare varza. Rau de tot. nu cred sa fi fost prin Piata Operei din ce relatezi aici... Ma insesel? Nu cred :))
dan , 21 January 2012
varzaaaaaaaaa rau
Gheorghe esti tare varza. Rau de tot. nu cred sa fi fost prin Piata Operei din ce relatezi aici... Ma insesel? Nu cred :))
dan , 21 January 2012
bv jiji
Tare jiji, lasa limbajul de lemn canu te ajuta cu nik

REFERENDÁR, referendari, s. m. 1. Demnitar la curtea franceză însărcinat cu prezentarea și urmărirea cererilor referitoare la titlurile de noblețe, la dispensele de vârstă etc. ♦ Mare referendar = membru al senatului în Imperiul Francez, care deținea sigiliul adunării. 2. (Înv.) Referent. – Din lat. referendarius, germ. Referendar, fr. référendaire.
lena , 21 January 2012
bv jiji
Tare jiji, lasa limbajul de lemn canu te ajuta cu nik

REFERENDÁR, referendari, s. m. 1. Demnitar la curtea franceză însărcinat cu prezentarea și urmărirea cererilor referitoare la titlurile de noblețe, la dispensele de vârstă etc. ♦ Mare referendar = membru al senatului în Imperiul Francez, care deținea sigiliul adunării. 2. (Înv.) Referent. – Din lat. referendarius, germ. Referendar, fr. référendaire.
lena , 21 January 2012

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

 

belvedere